Trofeul Carpați începe vineri la Drobeta Turnu Severin!** Voina: „Vor fi trei meciuri utile, dar mă tem de accidentări”

Aflată de luni seara la malul Dunării, echipa națională a României va întâlni la sfârșitul săptămânii Ungaria, Macedonia și Serbia, la cea de-a 44-a ediție a „Trofeului Carpați” la handbal feminin. Mâine vor sosi și delegațiile celorlalte trei participante, iar vineri sunt programate primele două meciuri ale turneului. Pentru elevele lui Radu Voina, Trofeul Carpați reprezintă o ultimă verificare înaintea Campionatului Mondial, programat în perioada 2-18 decembrie, în Brazilia. „Un turneu tradițional, care anul acesta precede un campionat mondial. Vom avea trei meciuri de verificare, la finalul cărora vom stabili cele 18 jucătoare care vor reprezenta România în Brazilia. Sper să fie jocuri utile și să nu avem parte de accidentări, fiindcă și așa nu putem conta pe întreg lotul”, a spus Voina.

Severinul, gazdă pentru al doilea an consecutiv

România va avea de apărat trofeul cucerit anul trecut chiar la malul Dunării, dar principalul obiectiv îl reprezintă stabilirea ultimelor detalii înaintea Mondialelor, de la care se așteaptă o medalie. „E al doilea an consecutiv când Trofeul Carpați se organizează la Drobeta Turnu Severin și multe orașe cred că sunt invidioase. Sunt condiții foarte bune aici, iar publicul local a dovedit că e un cunoscător și un susținător al echipei naționale. Aștept și de data aceasta spectatorii în număr cât mai mare la sală, iar noi vrem să le oferim meciuri de calitate. Sper să păstrăm trofeul și să facem o pregătire bună înaintea Mondialelor. Asta e cel mai important”, a dezvăluit selecționerul.

Adversari mai puternici ca în 2010
Anul trecut, România întâlnea Ucraina, Polonia și Macedonia la Drobeta Turnu Severin, dar la sfârșitul acestei săptămâni va avea adversari mult mai puternici. Voina nu știe însă dacă Ungaria va veni cu echipa de bază, după ce a ratat, surprinzător, calificarea la Mondialele din Brazilia. „Prin numele echipelor prezente, ediția din acest an se anunță mai puternică. Chiar dacă nu s-a calificat la turneul final al Campionatului Mondial, lucru rar întâlnit în istorie, Ungaria rămâne o forță a handbalului. Și Serbia are o echipă puternică, iar Macedonia încearcă să ajungă în prima grupă valorică. Sper ca cele trei reprezentative să vină la Severin cu cele mai bune jucătoare, fiindcă am înțeles că se vrea o reconstrucție după ce nu s-au calificat la Mondiale”, a dezvăluit Voina. Organizatorii au pus în vânzare bilete, la prețul de 5 lei. Un tichet este valabil la cele două meciuri din ziua respectivă.

Programul Trofeului Carpați
Vineri
16,45 : Serbia – Macedonia
19,00 : Romania – Ungaria
Sâmbătă
16,00 : Romania – Macedonia
18,15 : Ungaria – Serbia
Duminică
10,45 : Macedonia – Ungaria
13,00 : Romania – Serbia

Publicat: 16 11. 2011, 23:38
Actualizat: 16 11. 2011, 23:39