Trei românce, în echipa ideală a CM de handbal under 18

Sportivele române Lorena Ostase, Bianca Maria Bazaliu și Cristina Laslo au fost incluse în echipa ideală a Campionatului Mondial de handbal feminin under 18, conform site-ului oficial al federației internaționale de profil.

Echipa ideală a fost aleasă de un juriu format din experți IHF.

Cea mai bună jucătoare a turneului din Macedonia a fost desemnată germanca Emily Bolk.

Lorena Ostase a fost aleasă cel mai bun pivot, Bianca Bazaliu cel mai bun inter stânga, iar Cristina Laslo cel mai bun centru.

Din echipa ideală a turneului mai fac parte Jessica Jochims (Germania), Itana Grbic (Muntenegru), Stine Bindlev Holm (Danemarca), Durdina Malovic (Muntenegru) și Sojeong Yu (Coreea de Sud).

Echipa națională de handbal feminin under 18 a României a câștigat, duminică, titlul mondial, impunându-se în finala cu Germania, scor 32-21 (15-7), la competiția desfășurată în Macedonia.

Sportivele române au început Campionatul Mondial din Macedonia în grupa C, alături de Danemarca, Germania, Argentina, Macedonia și Uzbekistan. România s-a clasat a doua în această grupă, în care de asemenea a învins Germania, scor 27-25, și a acces în optimi, fază în care a trecut de Croația, scor 28-22. În sferturile de finală, handbalistele din România au învins Olanda, scor 36-22, iar în semifinale s-au impus în fața Muntenegrului, scor 28-25.

La ediția din 2012, medalia de aur a fost câștigată de Danemarca, urmată pe podium de Rusia și Norvegia. Echipa României s-a clasat atunci pe locul patru, după ce a pierdut finala mică.

Publicat: 03 08. 2014, 21:58
Actualizat: 03 08. 2014, 21:59