Transfer de marcă pentru Minaur Baia Mare: Sadoveac, „furat” de la rivala HCM

Handbalistul Marius Sadoveac este noul jucător al echipei Minaur Baia Mare, după șase ani petrecuți la HCM Constanța, cu care a câștigat tot atâtea titluri naționale.

Extrema dreaptă Marius Sadoveac (29 de ani) a semnat, luni, un contract valabil pe două sezoane cu Minaur Baia Mare.

El a evoluat anterior la HCM Constanța, cu care a câștigat șase titluri naționale, patru Cupe ale României, dar a și ajuns în optimile de finală ale Ligii Campionilor, iar sezonul trecut a participat la Final Four-ul Cupei EHF.

De-a lungul carierei, Sadoveac a mai jucat la Poli Timișoara, el fiind și component al naționalei României.

Marius Sadoveac ar putea debuta pentru noua sa echipă chiar în meciul cu HCM Constanța, programat, joi, într-o restanță din etapa a II-a a Ligii Naționale.

Publicat: 08 09. 2014, 18:03
Actualizat: 08 09. 2014, 18:04