„Ți se face pielea de găină!” Crina Pintea, reacție sinceră: „Am luptat până în ultima secundă. E minunat să joci în fața suporterlor”

Crina Pintea, de la CSM Bucuresti, lupta sa inscrie, in meciul de handbal feminin contra echipei SCM Ramnicu Valcea din Supercupa Romaniei, disputat in Sala D. P. Colibasi din Brasov, duminica, 25 august 2019. GEORGE FILIP / MEDIAFAX FOTO

Crina Pintea, pivotul „Tigroaicelor”, a fost prima care a reacționat după egalul din partida CSM București – Rostov Don, 23-23, în grupele Ligii Cmpionilor. Handbalistă sosită în această vară în Capitală a spus, la finalul meciului, că apărarea a fost punctul forte al echipei și că se bucură de lupta strânsă dată până în final.

Pintea a lăudat și atmosfera creată de fanii prezenți în Sala Polivalentă din București. ”A fost un meci tare și mă bucur că am luptat pănâ în ultima secundă. Asta e cel mai important, să jucăm împreună, să ne bucurăm impreuna și să ne luptăm pentru fiecare minge. Apărarea a mers cel mai bine, pe faza de atac suferim puțin, dar o să o rezolvăm.

De fiecare dată încercăm să facem tot ce e mai bun. E minunat să joci în fața suporterilor. Ți se face pielea de ”găină” când ajungi în sală și ești încurajată de ei. Trebuie să o luăm pas cu pas, nu trebuie să spunem că jucăm în finală”, a spus Pintea, pentru Digi Sport.

Rostov a condus în cea mai mare parte a jocului, dar CSM București a trecut la conducere (23-22) când mai erau două minute de joc. Finalul a fost teribil: Rostov a egalat, apoi ambele echipe au avut pe rând șansa golului și a victoriei. S-a terminat egal, un rezultat echitabil. Andrea Lekic a fost cea mai bună marcatoare a CSM-ului, cu opt goluri, în timp ce de la Roston Don s-a remarcat Anna Vyakhireva, cu 12 reușite.

Cristina Neagu și Nora Mork au fost marile absențe ale tigroicelor, în duelul cu Rostov Don. Neagu e pe punctul de a reveni, după o ruptură de ligamente, în timp ce handbalista din Norvegia va reintra pe parchet pe la mijlocul lui 2020.

Publicat: 11 10. 2019, 22:33
Actualizat: 11 10. 2019, 22:34