„Sunt consternată!”** Fetele de la Oltchim, devastate după înfrângerea din Ligă: „Ne uitam la ele cum aruncau”

Oltchim Râmnicu-Vâlcea a pierdut meciul de debut în faza a doua a grupelor Ligii Campionilor, în fața formației maghiare Ferencvaros, scor 22-23.

Fetele lui Jakob Vestergaard s-au declarat extrem de dezamăgite de prestația din această seară și nu au reușit să găsească nicio explicație pentru modul în care au jucat.

„Au fost foarte multe greșeli, mai ales pe faza ofensivă. Nu am reușit să marcăm nici măcar atunci când aveam superioritate numerică pe teren. Iar în apărare stăteam pur și simplu și ne uitam la ele cum aruncau. Am fost moi. Nu știu ce s-a întâmplat…

Sper că vom arăta atlceva în următorul meci„, a declarat Ada Nechita la Digi Sport, la finalul partidei.

Iulia Curea: „Sunt consternată”

Și eu sunt consternată. Nu știu ce s-a întâmplat. Nu am arătat nimic din ce am pregătit la antrenamente… Le mulțumim însă fanilor că au fost alături de noi și ne-au încurajat așa cum au făcut-o.

Avem voință, dar nu știm ce s-a întâmplat. Ne-am simțit slabe astăzi. Se întâmplă asta în viața oricărui sportiv. O să ne căutăm răspunsurile în zilele următoare. Ne-am concentrat foarte mult pe acest meci și îmi pare rău că nu ne-a ieșit„, a spus și Iulia Curea la Digi Sport.

În primul meci al zilei din grupa a 2-a, Zvezda Zvenigorod-Krim Ljubljana, scor 24-29, astfel că în clasament, după prima etapă, Krim conduce, cu 2 puncte, urmată de Ferencvaros (FTC) 2, Oltchim și Zvezda, 0 puncte.

În grupa 1, Larvik HK a trecut de Randers, cu 25-19, iar Gyor ETO a învins la scor deținătoarea trofeului, Buducnost Podgorica, cu 27-17.

Campioana României va avea în continuare următorul program: Krim Ljubljana-Oltchim (10 februarie), Oltchim-Zvezda (16 februarie), Zvezda-Oltchim (2 martie), FTC-Oltchim (9 martie), Oltchim-Krim (17 martie).

Primele două clasate în fiecare grupă vor obține calificarea în semifinalele Ligii Campionilor.

În sezonul trecut, Oltchim a fost eliminată în semifinale, de Gyor ETO, formația care a pierdut ulterior trofeul, în fața celor de la Buducnost.

Obiectivul echipei Oltchim în actuala stagiune este câștigarea Ligii Campionilor.


 

Publicat: 03 02. 2013, 21:01
Actualizat: 03 02. 2013, 21:02