Suedia, campioana Europei la handbal masculin! Dramă pentru Spania, care a pierdut în ultima secundă | VIDEO

Sweden celebrates with the trophy after the Men's European Handball Championship final match between Spain and Sweden in the MVM Dome arena in Budapest, Hungary, on January 30, 2022.,Image: 657766593, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia

Suedia a câștigat Campionatul European la handbal masculin, iar nordicii au cucerit acest trofeu pentru a cincea oară în istorie.

În marea finală jucată la Budapesta, Suedia a bătut Spania la un singur gol diferență: 27-26. Astfel, nordicii au câștigat Campionatul European după o pauză de fix 20 de ani, iar ibericii au întrerupt o serie extraordinară, din moment ce nu mai pierduseră în fața Suediei din 2009 și până azi.

România a ratat încă o calificare la un turneul final: ultima sa participare a fost în 1996. La ediţia din 2022, singurii reprezentanţi ai României au fost arbitrii Bogdan Stark şi Romeo Ştefan.

Suedia – Spania 27-26, în finala Campionatului European la handbal masculin

În prima repriză, nordicii au fost de mai multe ori la conducere, însă Spania, care a fost campioană europeană atât în 2018, cât și în 2020, a fost în avantaj la pauză: 13-12.

În partea a doua a meciului, echilibrul s-a menținut. Ultimele minute au fost pe muchie de cuțit, iar cele două reprezentative au fost pe rând în avantaj.

Spania a reușit în cele din urmă să egaleze, scor 26-26, dar Suedia a avut mai multă șansă și s-a impus chiar în ultima secundă: 27-26.

Ekberg a devenit eroul Suediei și a marcat golul decisiv de la șapte metri, într-un moment în care ambele echipe se pregăteau de prelungiri.

Pentru nordici au înscris: Jonathan Carlsbogard 2 goluri, Max Darj 1, Niclas Ekberg 5, Daniel Pettersson 2, Andreas Palicka (portar) 1, Hampus Wanne 4, Felix Claar 2, Albin Lagergren 1, Jim Gottfridsson 3, Oscar Bergendahl 5, Valter Chrintz 1.

Golurile ibericilor au fost reuşite de: Jorge Maqueda Peno 1, Angel Fernandez Perez 4, Adrian Figueras Trejo 6, Joan Canellas Reixach 1, Agustin Casado Marcelo 1, Aleix Gomez Abello 6, Gedeon Guardiola Villaplana 2, Ian Tarrafeta Serrano 5.

All-Star Team la EHF Euro 2022

  • Portar: Viktor Hallmgrisson (Islanda)
  • Extremă stânga: Milos Vujovic (Muntenegru)
  • Inter stânga: Mikkel Hansen (Danemarca)
  • Centru: Luc Steins (Olanda)
  • Inter dreapta: Mathias Gidsel (Danemarca)
  • Extremă dreapta: Aleix Gomes (Spania)
  • Pivot: Johannes Golla (Suedia)
  • Cel mai bun apărător: Oscar Bergendahl (Suedia)
  • MVP: Jim Gottfridsson (Suedia)
  • Golgeter: Omar Ingi Magnusson (Islanda) 59 goluri
Publicat: 30 01. 2022, 21:44
Actualizat: 30 01. 2022, 22:29