Știința Bacău, în semifinalele Challenge Cup

Echipa de handbal masculin Știința Bacău s-a calificat,
duminică, în deplasare, în semifinalele Challenge Cup, deși a fost
învinsă de norvegienii de la OIF Arendal, scor 26-23 (12-10), în
manșa retur din sferturi.

Jucătorii antrenați de Eliodor Voica au jucat partida retur a
sferturilor de finală la adăpostul rezultatului excelent din tur,
victoria pe teren propriu, cu 33-24. Chiar dacă nu a făcut cel mai
bun meci în Norvegia, Știința Bacău s-a calificat în semifinale, cu
scorul general de 56-50, fiind în prezent singura echipă românească
rămasă în cupele europene.

Handbaliștii moldoveni își vor afla adversara din semifinale la
tragerea la sorți din 5 aprilie, de la Viena. Manșa tur a
semifinalelor este programată în 23-24 aprilie, iar cea retur în 30
aprilie sau 1 mai.

MEDIAFAX

Publicat: 03 04. 2011, 20:47
Actualizat: 03 04. 2011, 20:49