Steaua s-a calificat în premieră în grupele Ligii Campionilor

Steaua MFA menține handbalul românesc masculin în cea mai tare competiție europeană, reușind să continue pe aceeași linie cu predecesoarele ei, Fibrex, HCM Constanța și Dinamo Baumit. KV Sasja (Belgia) a fost un obstacol trecut cu lejeritate de „militari”, care s-au impus la pas în ambele manșe. După 38-25 în tur, steliștii au câștigat și returul de ieri, cu 36-31 (ambele meciuri, la Buzău). Pentru campioana României, greul însă de-abia acum începe, în grupele Ligii urmând să înfrunte numai adversari de calibru. Steaua va face parte din Grupa E, alături de Ciehovskie Medvedi (Rusia), Cimos Koper (Slovenia) și Portland San Antonio (Spania). Trupa din Ghencea abordează cele șase meciuri cu o trupă neexperimentată, doar Marius Stavrositu și George Buricea având meciuri în picioare în această fază a competiției.

Mazilu: „Putem face 10 sau 0 puncte”

Steliștii sunt de părere că lipsa de experiență ar putea fi compensată prin ambiția lor de a se impune în fața unor formații titrate. „Ne vom juca șansa. Majoritatea suntem pentru prima dată în grupele Ligii, dar vom încerca să nu ne facem de râs. Putem face 10 puncte, sau să nu facem niciunul. Poate că la Medvedi, echipă pe care o văd favorita grupei, nu se poate câștiga, dar sperăm să obținem trei succese la Buzău, care ne-ar aduce șase puncte”, spune Mazilu.

„Portland l-a pierdut pe Balic, dar l-a adus pe Jakobsen de la Leon, Ciehovskie dă 12-14 jucători la naționala Rusiei, iar Koper am auzit că s-a întărit” – Ionuț Georgescu, extremă Steaua MFA

Publicat: 06 09. 2008, 22:24
Actualizat: 07 09. 2008, 02:18