Stângă a transferat un potughez și un portar sârb de națională

După modelul de anul trecut al echipei de fotbal Pandurii, oficialii clubului de handbal Energia Pandurii se orientează către piața externă de jucători.

Primul transfer perfectat de cei de la Energia Pandurii este cel al portughezului Jose Pedro Cohelo Da Cruz, adus din Spania, de la formația de prima ligă BM Ciudad de Almeria. Plecat încă de vineri la București pentru a perfecta primele transferuri, antrenorul Vasile Stangă a anunțat azi primul transfer: „Prima noutate la Energia este portughezul Da Cruz care a semnat cu noi pentru perioada care a mai rămas din acest sezon, cu posibilitatea de prelungire a contractului din vară, dacă vom conveni cu el că dorește să continue. Este un inter stânga de 1, 91 metri și e un jucător bun de care am avea nevoie. El a jucat în prima ligă din Spania și are și experiență destul de mare.”

Vasile Stângă a precizat că este în discuții destul de avansate și cu fiul selecționereului naționalei feminine, în cazul lui Voina fiind de stabilit detaliile contractului: „Suntem în discuții cu Bogdan Voina dar încă nu s-au finalizat, rămâne să vedem cum vor fi finalizate și cred că ne vom înțelege și cu el.”

În ceea ce privește jucătorii de la Steaua cu care se afla în negocieri, antrenorul Energiei nu poate încă preciza nimic concret până în luna ianuarie: „De jucătorii de la Steaua nu se știe nimic, ei sunt cu plățile la zi din câte mi-au spus și nu pot să ia nici o decizie până nu se va reuni lotul în ianuarie și nu vor fi anunțați care e situația clubului.

Stângă a mai menționat că se află în negocieri cu doi suedezi care evoluează ca extreme și că s-au perfectat detaliile transferului și cu portarul sârb Kosanovic: „Suntem în discuții și pentru două extreme din Suedia, doi jucători de valoare pentru că avem nevoie și pe acest post de jucători cu experiență și discuțiile sunt destul de avansate pentru transferul portarului sârb, Milanko Kosanovic. Cu el deja ne-am înțeles să semneze dar mai rămâne să vină în țară și să semneze contractul.”

Aceste prime achiziții vin după ce la finalul săptămânii trecute antrenorul Energiei Pandurii a pus pe liber nu mai puțin de șapte handbaliști.

Publicat: 22 12. 2008, 14:06
Actualizat: 22 12. 2008, 14:18