Și când suferă, câștigă! Franța a bătut Polonia cu garda nouă

  • Euro, ziua a patra. Grupa C: Franța – Polonia 28-27, Rusia – Serbia 27-25; Grupa D: Croația – Muntenegru 27-22, Suedia – Belarus 30-22
  • Franța, Croația și Suedia s-au calificat deja în grupele principale

Campionatul European de handbal masculin din Danemarca pare a fi unul de „rotație a cadrelor” pentru Franța, naționala care a dominat handbalul masculin în ultimul deceniu. Cel puțin victoria cu Polonia (scor 28-27) a avut în prim-plan doi jucători din noua generație propuși de Claude Onesta. În absența lui Thierry Omeyer, încă indisponibil, siguranța între buturi a fost asigurată de Cyril Dumoulin, portarul de la Chamberry, care a parat 17 mingi din cele 44 expediate de Polonia, inclusiv un ultim șut al lui Jurecki. Față de primul joc împotriva Rusiei, câștigat la pas (35-28), Franța a suferit mult în fața „leșilor”, chiar până în ultimele secunde. Golul victoriei a fost înscris cu 20 de secunde înainte de final, de către Igor Anic, handbalist care a trecut pe la Kiel, dar care acum activează la o echipă fără performanțe deosebite în Europa, la Cesson-Rennes. Reușita a asigurat practic și calificarea Franței în grupa principală, cu cel puțin două puncte. „Cocoșii” sunt lideri în grupa C, în cadrul căreia bătălia pentru locurile 2-4 rămâne deschisă oricărui rezultat. Asta pentru că Rusia a surprins în ziua a patra la Euro și s-a impus cu 27-25 în duelul cu Serbia. Astfel, inclusiv Polonia poate urca pe locul secund cu o victorie în fața Rusiei în ultima etapă a grupei.

În grupa D, lucrurile par ceva mai clare, adică bătălia pentru primele două locuri s-a redus la un duel între Croația și Suedia, care au acumulat maximum de puncte după primele două etape. Croația s-a impus cu 27-22 în fața naționalei Muntenegru, în timp ce Suedia a învins la o diferență considerabilă Belarus, de opt goluri (30-22). Siarhei Rutenka, starul lui FC Barcelona, a revenit în naționala Belarus, însă echipa lui a rezistat doar vreo 35 de minute în fața nordicilor. Meciul dintre Suedia și Croația, din ultima etapă, va avea miză dublă, în sensul că învingătoarea va pleca în Main Round cu două puncte în plus și va deveni favorită la calificarea în semifinale.

Publicat: 16 01. 2014, 05:08
Actualizat: 16 01. 2014, 05:09