Ședință de urgență la Dinamo! Dezvăluirile de ultimă oră și ce decizie a luat președintele în privința antrenorului. EXCLUSIV
Dinamo merge tot mai bine la fotbal, dar lucrurile se precipită în privința handbalului, acolo unde echipa lui Paulo Pereira a ajuns deja la două înfrângeri în campionat, după ce a dezamăgit la Buzău și apoi la Turda. Totuși, președintele Ionuț Popa dă asigurări că portughezul adus în această vară va continua în „Ștefan cel Mare”.
Căpitanul Robert Militaru, antrenorul Paulo Pereira și ceilalți oameni importanți din jurul echipei au dat cărțile pe față într-o ședință în care s-a ajuns la concluzia că jucătorii lui Dinamo sunt prăbușiți din punct de vedere mental. Fără victorie în Liga Campionilor, acolo unde obiectivul era prezența între primele șase formații, Dinamo așteaptă debutul lui Miguel Martins și încearcă să-și revină tocmai în Germania. Joi seara, campioana României va avea o misiune teribil de grea în fața celor de la Fuchse Berlin, în condițiile în care nemții nici nu concep să rateze Final Four-ul de la Koln.
Ședință de urgență la Dinamo! Ionuț Popa continuă cu antrenorul Paulo Pereira: „Proiectul este pe doi-trei ani!”
ProSport: Domnule Popa, ce s-a întâmplat la ședința pe care ați avut-o cu secția de handbal?
Ionuț Popa: Într-adevăr, a fost o ședință la care au luat parte staff-ul tehnic, managerul secției de handbal, dar și căpitanul Robert Militaru, respectiv portarul Ionuț Iancu. Am ajuns la concluzia că este vorba de o cădere mentală pe fondul dezamăgirii care a fost la meciurile cu Sporting și Veszprem de pe teren propriu. Trebuie să fim alături de jucători și de antrenori în aceste momente și să-i sprijinim cu tot ce putem.
Ce se va întâmpla cu antrenorul Paulo Pereira?
Nu se pune problema să fie înlocuit! Echipa a demonstrat cât este de puternică în debutul sezonului, atunci când am luat Supercupa. Paulo Pereira este un antrenor foarte profesionist și proiectul cu el la Dinamo se întinde pe doi-trei ani. Nu ne dorim să schimbăm antrenorul în fiecare an, nu este o soluție. Vrem continuitate pe banca tehnică a echipei de handbal și pot să vă spun că Pereira va continua cu siguranță și în sezonul viitor.
Suporterii lui Dinamo sunt acum cu gândul la Xavi Pascual, dar nu uitați că și el a pierdut Supercupa atunci când a venit la noi.
Dinamo, gata să lupte pentru calificare alături de granzii Europei: „Putem să băgăm două echipe sub noi!”
Cum vedeți parcursul din Liga Campionilor? La prima vedere, șansele de calificare ale lui Dinamo sunt acum destul de mici!
Eu vă spun că nu este nimic pierdut în Liga Campionilor! Era o grupă grea pentru Dinamo de la bun început. Acum, noi trebuie să învingem acasă neapărat Kolstad și Kielce și să obținem o victorie importantă în deplasare. Cred că putem să băgăm două echipe sub noi până la finalul fazei grupelor. Nu este imposibil să obținem calificarea!
Important este să câștigăm din nou campionatul, pentru a putea evolua și în sezonul viitor în Liga Campionilor. 100% echipa noastră își va reveni, sunt convins de asta! Pe ce mă bazez? Suntem cea mai bună echipă din România!
- 2 este locul pe care Dinamo îl ocupă în campionat. Gruparea din „Ștefan cel Mare” este la trei puncte de liderul Buzău
Miguel Martins va debuta în duelul Dinamo – CSM București
Ce se întâmplă cu starul Miguel Martins? Fanii tot așteaptă să debuteze în tricoul lui Dinamo!
Miguel Martins va juca primul meci la Dinamo cu CSM București, în campionat. N-am vrut să forțăm revenirea lui, era periculos să joace primul meci la Berlin cu Fuchse.
Totuși, după ce Martins va evolua cu CSM București, lucrurile vor intra în normal în privința lui și va putea să joace toate meciurile importante din Liga Campionilor, inclusiv cel cu Aalborg.
- 169 de goluri a înscris Dinamo în primele cinci etape din campionat. În ciuda începutului mult sub așteptări, echipa lui Paulo Pereira are cel mai bun atac din România