Se joacă a 10- ediție a Trofeului Maramureș** Vezi ce echipe participă

Începand de astăzi și pană duminică, 19 decembrie, Sala
Polivalentă Lascăr Pană din Municipiul Baia Mare va găzdui cea de-a
zecea ediție a Trofeului Maramureș la handbal feminin.

La acest ultim regal handbalistic al anului, derulat sub patronajul
echipei Știința Handbal Club Municipal Baia Mare, și-au anunțat
prezența atât reprezentativele de tineret ale României respectiv
Ungariei cât și formația ce ocupă poziția secundă în campionatul
intern maghiar, F.T.C.Ferencvaros Budapesta.

Conform regulamentului trofeul pus în joc și care simbolizează o
poartă tradițională maramureșeană în greutate totală de 15 kg este
unul transmisibil. Formația băimăreană, caștigătoare a patru
ediții, în cazul adjudecării pentru a cincea oară va intra duminică
definitiv în posesia acestui impunător trofeu.

Până la această a zecea ediție doar reprezentativa de tineret a
României a mai fost prezentă de două ori, celelalte două formații
din Ungaria fiind anul acesta în premieră la Baia Mare. Formația
maghiară Ferencvaros Budapesta va fi prezentă cu un lot format
dintr-un număr de 14 jucătoare printre care și cele patru
componente ale naționalei de senioare reîntoarsă ieri de la
Campionatul European din Danemarca și Norvegia: Szamoranszky
Piroska, Kovacsicz Monika, Szucsanszki Zita respectiv Tomori
Zsuzsana.

De asemenea, formația maghiară Ferencvaros participă în actuala
ediție a Cupei Cupelor și va juca anul viitor în faza optimilor de
finală împotriva deținătoarei Ligii Campionilor, Viborg.

Conform altgoritmului stabilit de către organizatori, meciurile
acestei a zecea ediții se vor juca după cum urmează:

Vineri, 17 decembrie
Ora 18.00 FTC Ferencvaros Budapesta – Ungaria (tineret)
Ora 20.00 Știința HCM Baia Mare – Romania (tineret)

Sâmbătă, 18 decembrie
Ora 10.00 Romania (tineret) – F.T.C. Ferencvaros Budapesta
Ora 12.00 Știința HCM Baia Mare – Ungaria (tineret)

Duminică, 19 decembrie
Ora 10.45 România (tineret) – Ungaria (tineret)
Ora 12.30 Știința HCM Baia Mare – FTC Frencvaros Budapesta
Ora 14.00 Festivitate de premiere

Articol scris de Alin Boțioc

Publicat: 17 12. 2010, 19:09
Actualizat: 17 12. 2010, 19:10