SCM Rm. Vâlcea termină anul în frunte în România. Corona Brașov și CSM București completează podiumul. Accidentare horror la meciul din „Polivalentă”: Adina Cace a ajuns la spital!

Meciul de handbal feminin dintre CSM Bucuresti si SCM Craiova, din etapa a XI-a a Ligii Nationale, disputat la Sala Polivalenta din Bucuresti, miercuri, 13 noiembrie 2019. EDUARD VINATORU / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

SCM Rm. Vâlcea a învins Minaur Baia Mare cu 29-23 într-un meci din etapa a 11-a a Ligii Naționale de handbal feminin, astfel că și-a asigurat locul 1 la sfârșitul anului 2019. Corona Brașov și CSM București au câștigat la rândul lor și au terminat pe podium.

La trei zile distanță după un rezultat de calificare în Liga Campionilor, Vâlcea s-a prezentat foarte bine la jocul cu Minaur, cel puțin în prima repriză, când a reușit să se desprindă la 16-7 (min. 30). În partea secundă, firesc, a urmat o relaxare, mai ales că vine încă un meci în Europa cu Brest Bretagne, astfel că Baia Mare a mai redus din diferență, dar la final campioana a obținut totuși o victorie clară. Marta Lopez, viitoare adversară a României la Campionatul Mondial, a marcat 6 goluri. Dintre jucătoarele de la Vâlcea care vor face deplasarea la turneul final a marcat doar Cristiona Florica – 3 goluri. Ar mai fi de notat că Jelena Trifunovic și-a făcut debutul pentru Vâlcea, după transferul de acum 4 zile, reușind să și marcheze 2 goluri.

Corona Brașov a terminat la un punct distanță de Vâlcea, dar are și un meci în plus disputat, după ce a învins AHCM Slobozia cu 26-23. Sorina Tîrcă a marcat 7 goluri, în timp ce Iovona Pavicevic, jucătoare care va fi în echipa Muntenegrului împotriva României la CM, a înscris 5 goluri. Din lotul Brașovului care merge la turneul final, Laslo a terminat cu un gol, iar Bucur cu două reușite.

CSM București încheie anul din 2019 la cinci puncte distanță de Vâlcea, după un succes cu 27-16 în partida cu SCM Craiova. Cristina Neagu a marcat 3 goluri, iar Perianu și Pintea, câte un gol. Jocul s-a terminat cu o accidentare gravă a extremei dreapta Adina Cace. Tânăra handbalistă a suferit o fractură la mâna dreaptă deasupra încheieturii, în urma unei căzături a pivotului Dragana Cvijic peste adversară. Oficialii Craiovei au fost de părere că accidentarea ar fi putut fi evitată. În acest meci și-a făcut reintrarea și Carmen Martin. CSM București va juca în weekend la Rostov în Liga Campionilor.

Tot în etapa a 11-a s-au mai înregistrat rezultatele: CSM Slatina – HC Zalău 20-19, Dunărea Brăila – Gloria Buzău 33-27.

Foto: EDUARD VINATORU / MEDIAFAX

Publicat: 13 11. 2019, 22:53
Actualizat: 13 11. 2019, 22:57