SCM Rm. Vâlcea s-a lovit ca de un zid în partida cu Gyor, în Grupa 2 principală a Ligii Campionilor!

SCM Rm. Vâlcea a fost învinsă de Gyor cu scorul de 29-20 într-un meci din Grupa 2 principală a Ligii Campionilor la handbal feminin. Reprezentanta României a rezistat aproape o repriză, apoi campioana Europei a făcut legea în Sala „Traian”.

  • Rezultatul nu afectează cu nimic echipa SCM Rm. Vâlcea, în tentativa de a se califica în sferturile de finală. Un eșec cu Gyor a fost luat în calcul. Teoretic, fetele lui Florentin Pera ar mai avea nevoie de două puncte în următoarele trei partide pentru a-și atinge obiectivul.
  • Gyor este prima formație care a reușit să marcheze 29 de goluri în acest sezon la Rm. Vâlcea.

Pe vremea Oltchimului, disputele Vâlcea – Gyor reprezentau printre cele mai importante derby-uri ale Europei în handbalul feminin. Între timp, orașul a reușit să readucă o altă formație la nivel de Liga Campionilor, astfel că Sala Sporturilor din localitate a vibrat ca-n vremurile bune.

Cei aproape șapte ani care au trecut însă de la ultima partidă Vâlcea – Gyor s-au văzut. Diferențele au fost evidente Trecând peste faptul că a câștigat între timp cinci trofee ale Ligii Campionilor, formația maghiară a devenit o adevărată mașină de handbal. În schimb, Vâlcea a revenit în postura unei debutante, fără lipsă de experiență la acest nivel.

Pentru a emite pretenții în fața echipei Gyor, Florentin Pera a încercat să-i pregătească adversarei și câteva surprize. Cum ar fi și reprofilarea braziliencei Samara da Silva în postura de pivot. O mișcare care în primă fază a fost câștigătoare. Sud-americana a deschis scorul din poziția de pivot, dar primul moment de glorie i-a aparținut portarului Batinovic, care a ghicit-o pe Amnda Kurtovic la o aruncare de la 7 metri.

Vâlcea a intrat cu multă energie în joc, iar în primele 10 minute a reușit să se și desprindă la două goluri, 2-0 și 3-1, rezultate care au transformat arena într-un vulcan. Gyor s-a repliat repede, iar după ce Kiss a apărat la rândul ei un 7 metri în minutul 8, a preluat conducerea la 4-3 în minutul 10, după o reușită a legendei vii, Eduarda Amorim.

Campioana României a mai rezistat încă vreo 15 minute în fața titratei adversare, grație în primul rând apărării, unde jucătoarele au făcut un efort considerabil. Au fost ajutate și de Marta Batinovic, care a avut un procentaj care a „bătut” spre 50% în prima repriză. Doar că Gyor nu a avut nevoie de foarte multe șanse pentru a se desprinde, iar atunci când a avut ocazia, a reușit să sprinteze de la 6-6 la 10-6 până la pauză.

Unde s-a făcut diferența în meciul Vâlcea – Gyor

Echipa oaspete a fost la fel de solidă în apărare, doar că diferența au făcut-o în cele din urmă liniile de 9 metri. În timp ce Amorim și Kristiansen s-au dezlănțuit în partea secundă, jucătoarele de atac ale echipei din Vâlcea s-au izbit ca de un zid de apărarea celor de la Gyor. SCM nu s-a mai apropiat niciodată amenințător de adversară în acest joc, ba chiar a pierdut și din energie în ultimele 15 minute. Astfel, Gyor a luat un avans considerabil, iar la final a câștigat cât se poate de clar, cu 29-20.

Au trecut deja 2 ani de când echipa maghiară nu a mai pierdut un meci în Liga Campionilor, CSM București fiind ultima care a reușit acest lucru, la finalul lunii ianuarie 2018.

SCM Rm. Vâlcea a suferit cea mai drastică înfrângere pe de teren propriu din acest sezon, dar a văzut și ce pași are de urmat pe mai departe, pentru a reduce în anii care vor urma ecartul față de cea mai bună echipă a Europei. Cine știe, poate Vâlcea – Gyor va redeveni peste un timp din nou un derby în Liga Campionilor.

SCM Rm. Vâlcea – Gyor 20-29 (6-10)

Batinovic, Ciucă, Dumanska; Băcăoanu, Badea, Da Silva 1, Elghaoui 7, Fernandez 2, Florica 3, Glibko 3, Gonzalez, Liscevic 1, Lopez 2, Norgaard 1, Trifunovic, Zamfirescu

Kiss, Leynaud; Amorim 5, Bodi, Brattset 2, Bulatovic, Edwige, Faluvegi 2, Fodor 4, Hansen 2, Knedlikova 1, Kristiansen 8, Kurtovic 1, Nze Minko 1, Oftedal 3, Puhalak.

În această seară, de la ora 20:00, evoluează și a doua reprezentantă a României în Liga Campionilor, CSM București, într-un joc în deplasare cu Vipers Kristiansand.

Sursa foto: SCM Râmnicu Vâlcea – Handbal feminin / Facebook

Publicat: 08 02. 2020, 16:30
Actualizat: 08 02. 2020, 17:00