SCM Râmnicu Vâlcea a pierdut-o pe Daniela de Jong. Cât va absenta suedeza după operație

SCM Rm. Vâlcea a pierdut-o pentru următoarele trei luni pe coordonatorul de joc Daniela de Jong. Suedeza s-a accidentat la genunchi în disputa din grupele EHF European League, din deplasare, pierdută cu scorul de 31-38 contra lui Thuringer și a fost operată ieri.

Daniela de Jong va absenta trei luni de la SCM Râmnicu Vâlcea

„Din păcate, în timpul meciului împotriva lui Thuringer m-am accidentat la genunchi. Marți am facut o intervenție chirurgicală și timpul estimat de recuperare este de 12 săptămâni. Este foarte greu pentru mine să stau departe de handbal și de echipă, dar sper să mă întorc cât mai curând posibil. Aștept cu nerăbdare să ne revedem”, a anunțat Daniela De Jong pe pagina oficială a clubului vâlcean.

Antrenorul SCM-ului, Bent Dahl are însă mare bătăi de cap în privința lotului. Interul stânga Jovana Kovacevic nu a revenit pe teren după accidentarea la spate suferită la Euro 2022, iar Andreea Ianași s-a accidentat și ea în jocul de campionat de la Baia Mare.

SCM Rm. Vâlcea este în grupele EHF European League și se luptă pentru calificarea în sferturile de finală ale competiției. În etapa 4 a grupelor, Vâlcea va juca sâmbătă, de la ora 17.00, în Sala Sporturilor Traian cu Thuringer, echipa pregătită de românul Herbert Muller.
În Grupa D, Thuringer este lider, având 6 puncte și este aproape calificată, în timp ce Vâlcea, Paris 92 și Praktiker-VAC au câte 2 puncte și se bat pentru al doilea loc care duce în sferturile de finală. În campionat, roș-albastrele sunt pe locul 3, având un bilanț de 10 victorii, două remize și două înfrângeri.
Publicat: 01 02. 2023, 17:13
Actualizat: 01 02. 2023, 17:17