Scandal în handbal, la doar cinci luni de la schimbarea de ștafetă Dedu-Din! Motivul: partida Steaua-Potaissa Turda! Se cere demisia lui Viorel Mazilu | SPECIAL

Steaua a învins luni, pe teren propriu, formaţia Potaissa Turda, scor 29-24 (15-9), în ultimul meci din etapa a 4-a a Ligii Naţionale de handbal masculin.

După joc, Flaviu Sâsâeac a lansat acuze dure la adresa arbitrilor Claudiu Gorina / Florin Melencu și la adresa Federației Române de Handbal.

De asemenea a fost întocmit un memoriu adresat FR de Handbal, prin care se cere demisia actualului secretar general Viorel Mazilu.

Scandal în handbal, la doar cinci luni de la schimbarea de ștafetă Dedu-Din! Motivul: partida Potaissa Turda – Steaua! Se cere demisia lui Viorel Mazilu | SPECIAL

„Acești doi arbitri, care au măcelărit și Suceava la CSM București, au venit și ne-au ras. Pentru că în această dimineață am îndrăznit să solicit niște documente înaintea Consiliului de Administrație din 21 septembrie.

La federație se iau măsuri discreționar. Cei apropiați care au votat cu actuala echipă primesc protecție și justificări când fac greșeli mari de arbitraj, iar în loc de sancțiuni, sunt redelegați. Iar pentru că Marian Drăghici și Ionuț Drăguț l-au susținut pe fostul președinte, au fost suspendați 8 etape.

În acest moment, Federația folosește o vendetă asupra celor care nu au fost alături de ei în alegeri. Se amenință arbitrii și se impune într-o formă sau alta în ce direcție să meargă la anumite meciuri. Este federația parti-pris-urilor. Este inadmisibil ce se întâmplă de la o etapă la alta”, a declarat Flaviu Sâsâeac conform celor de la We Love Handball Romania.

De ce se cere demisia lui Viorel Mazilu?

în următoarea ședință a CA a celor de FR Handbal s-a adresat o hârtie prin care Flaviu Sâsâeac cere demisia secretarului general Viorel Mazilu.

Prosport a intrat în posesia actului care va fi trimis spre discuție Consiliului de Administrație a FR de Handbal și principalele subiecte abordate:

1. Sa ne fie transmis prin e-mail, pana la data sedintei, scriptul ce contine demisia din C.A. a domnului Mazilu Viorel.

2. Sa ne fie transmis prin e-mail, pana la data sedintei, contractul pe care F.R.H., prin presedinte, l-a semnat cu Mazilu Viorel, contract prin care acestuia i se ofera functia de secretar general al FRH si sa ni se comunice daca Mazilu Viorel a incasat pana in prezent vreo remuneratie de la FRH, alta decat cea aferenta calitatii de membru al CA. In caz afirmativ sa ni se precizeze ce suma de bani a primit, pentru ce anume a fost remunerat si in ce date.

3. Sa ne fie prezentata fisa postului ce contine activitatile pe care Mazilu Viorel trebuie sa le presteze ca si secretar general al FRH si CV-ul domnului Mazilu.

4. Sa ne fie prezentata organigrama FRH si cuantumul salariilor/remuneratiilor fiecarui angajat sau colaborator al FRH.

5. Sa ne fie prezentat documentul din care reiese ca Mazilu Viorel nu mai detine nicio functie in cadrul clubului T.E.C. (Demisia din functiile detinute la acest club si extras din registrul asociatiilor si fundatiilor din care sa rezulte ca nu mai are vreo calitate statutara in acest club)

Se cer toate actele semnate de Viorel Mazilu ca secretar general al FRH

6. Sa ne fie prezentate scriptic toate contractele semnate de FRH dupa 01.08.2022 privind drepturile TV, cele care vizeaza achizitiile de echipament sportiv, contractele de publicitate si cele de sponsorizare.

7. Sa ne fie transmise procesele verbale cu toate consemnarile aferente ale sedintelor de C.A. ulterioare datei de 02.08.2022.

8. Sa ni se transmita care sunt antrenorii principali si secunzi pentru fiecare lot national, atat la feminin cat si masculin, pe ce perioada au contracte semnate cu FRH si care este remuneratia fiecaruia in parte.

9. Raportat la propunerile de arondare a zonelor teritoriale catre membrii C.A. solicit sa ni se transmita cine a formulat propunerea atasata in convocator si pe ce temeiuri s-a facut impartirea, de ce apar in ea zone arondate lui Mazilu Viorel daca acesta nu mai este membru al C.A. si ce anume implica o astfel de arondare pentru fiecare membru al C.A.

10. Sa ne fie transmisa o analiza efectuata pentru perioada cuprinsa intre inceputul competitiilor oficiale ale sezonului 2022-2023 si pana in prezent raportat la arbitrajele deficitare si masurile luate in acest sens in fiecare caz in parte.

Care sunt rezultatele etapei a patra?

Celelalte rezultate ale etapei, în meciuri jucate începând din 4 septembrie, sunt: CSM Odorheiul Secuiesc – Dinamo Bucureşti 28-43, CSM Bucureşti – CSM Vaslui 33-29, CSU Suceava – Poli Timişoara 34-25, Minaur Baia Mare – CSM Constanţa 24-23, CSM Oradea – CSM Bacău 26-29, CSM Focşani – HC Buzău 29-27.

Publicat: 20 09. 2022, 08:46
Actualizat: 22 09. 2022, 07:06