S-a lăsat cu scandal la Știința, după înfrângerea cu Minaur. Eliodor Voica simte că nu mai e dorit de unii jucători

Înfrângerea vicecampioanei Știința Municipal Dedeman Bacău, 19-21 pe terenul celor de la Minaur Baia Mare, în cadrul etapei a 4-a a Ligii Naționale de handbal masculin, a tulburat serios apele în tabăra băcăuană. Candidată declarată la titlu, Știința e pe locul 5, la trei puncte în urma campioanei HCM Constanța, după numai patru etape.
„Dragostea cu sila nu se poate face, asta pe de o parte, iar pe de altă parte spun că sportivul de performanță ar trebui să arate altceva sau altfel pe teren decât au făcut-o jucătorii noștri la meciul cu Baia Mare. Pentru mine, concepția de performanță înseamnă a te bate. Simt că sunt unii jucători care nu mă vor, iar acest lucru nu poate continua. Voi discuta cu oamenii de conducere în zilele următoare și voi lua o decizie, dar e clar că lucrurile nu mai pot continua astfel”, a declarat antrenorul Eliodor Voica după partida de la Baia Mare.
Conducerea echipei e de partea antrenorului. „Consider că măcar trei jucători trebuie trimiși imediat la echipa a doua și tot de trei jucători ne vom despărți în iarnă”, a afirmat managerul echipei băcăuane, Puiu Ciobanu.

Articol scris de HORIA ALEXOAE

Publicat: 01 10. 2013, 13:48
Actualizat: 01 10. 2013, 14:20