S-a aprins „clasicul” Minaur – Dinamo. Daniel Georgescu, acuzat de băimăreni de dublă apartenență, Federație – Dinamo. Replică acidă din partea vicepreședintelui FRH: „Am spus că nu dau o cupă mincinoasă”

Din punct de vedere al tradiției, semifinalele Ligii Naționale la handbal masculin sunt dezechilibrate. Partida Dinamo – Minaur este „încărcată” cu istorie, în timp ce Potaissa Turda – CSM București este la început de drum.
  • Dinamo și Minaur se vor înfrunta duminică, de la ora 20:00, în sala din Ștefan cel Mare, într-un prim joc din seria semifinală.

Minaur Baia Mare și Dinamo București au revenit în prim-planul handbalului masculin după câțiva ani în care au trăit pe marginea prăpastiei, fiind chiar în pragul desființării. Formația băimăreană a și retrogradat în liga secundă, de unde a revenit în 2013, în timp ce Dinamo a fost nevoită să facă niște artificii pentru a supraviețui, s-a plimbat câțiva ani prin diferite orașe. Tradiția lor în handbalul masculin a fost însă mai presus de orice, iar acest lucru a ajutat ambele formații să revină. Iar după un prim sezon în care s-au „încălzit”, Minaur și Dinamo au scos din nou de la naftalină … orgoliile! Poate nu chiar ca pe vremuri, dar în orice caz suficient pentru a stârni interes, reacții, pentru a trimite săgeți.

  • „Ori echipele naționale, ori Dinamo”

Disputa dintre Minaur și Dinamo din acest sezon a avut ca punct de plecare confruntarea din sferturile Cupei României, câștigată de băimăreni după o dublă extrem de disputată: 26-26 (Baia Mare) și 32-29 (București). Și s-a aprins acum înaintea primului joc din semifinalele Ligii Naționale. Băimărenii nu au uitat că Daniel Georgescu, în calitate de vicepreședinte al FRH, a refuzat să le înmâneze Cupa României, la sfârșitul lunii martie, după finala cu Energia Tg. Jiu. „Georgescu a spus atunci că este o Cupă a rușinii. Vom cere Federației Române de Handbal să ia măsuri. Apoi, Daniel Georgescu trebuie să se hotărască dacă este în continuare președinte la echipa de handbal Dinamo sau oficial la FRH. Dacă tot este vicepreședintele FRH, de ce nu vine și la meciurile lui Minaur și ale altor echipe, ci merge numai la Dinamo. Ar trebui să aleagă până la urmă una din părți, ori să se ocupe de echipele naționale, ori de Dinamo”, a fost afirmația lui Nicolae Făt, președintele echipei de handbal Minaur. În sprijinul afirmațiilor, oficialul băimărean a trimis și o fotografie:

  • Când a fost Cazul >, de ce m-a sunat Baia Mare de 10 ori pe zi? 

Daniel Georgescu a susținut că a renunțat de mult timp la funcția de la Dinamo și nu mai are nicio treabă cu formația bucureșteană. „În primul rând eu am afirmat că nu dau o cupă mincinoasă și a văzut o țară întreagă ce s-a întâmplat în Baia Mare”,a fost prima replică oferită de vicepreședintele FRH, care apoi a continuat: „Vizavi de apartenența mea, dar și de plăcerile mele, nu este treaba domnului Făt. Să-i întrebe pe cei de la Tg. Jiu, Călărași, Steaua, Constanța, CSM București, chiar și câteva echipe de la feminin dacă am fost în săli și la jocuri în care nu a fost implicată Dinamo. Apoi, când a fost Cazul >, de ce m-a sunat Baia Mare de 10 ori pe zi? Când a fost Cazul > pe cine a sunat Nicolae Făt? La o finală de Cupa României, oficialii stau în tribună, nu lângă președintele FRH, nevoit să stea pe margine din motive medicale. Oficiali care comunică în același timp pe telefon, știu ei cu cine…”.

  • Dinamo n-a învins în niciun meci Minaur în acest sezon

Dincolo de acest schimb de „mingi”, Dinamo – Minaur este văzută și adevărata finală a Ligii Naționale, în condițiile în care HCM Cosntanța și HC Odorhei au fost eliminate din competiții. Chiar dacă nu au declarat ferm, atât Baia Mare, cât și Dinamo își doresc participarea în Liga Campionilor, în funcție de acest lucru urmând să se definiziveze campaniile de achiziții pentru sezonul următor.

În acest sezon, cele două formații s-au întâlnit de patru ori, iar bucureștenii nu au câștigat niciun joc. Două partide s-au terminat la egalitate, meciul tur din Cupa României de la Baia Mare și jocul retur din Liga Națională desfășurat în Capitală. 

Pentru că n-a mai avut timp să facă rezervări de bilete pentru o călătorie cu avionul, Minaur a plecat sâmbătă dimineața cu autocarul spre București. Echipa va fi însoțită în Capitală și de aproximativ 20 de suporteri.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

Publicat: 09 05. 2015, 17:20
Actualizat: 10 05. 2015, 12:41