România va juca pentru locurile 7-8 la Mondialul de handbal tineret, după ce a fost învinsă din nou la scor de Danemarca. Franța, ultimul adversar la Debrecen

Naționala feminină de tineret U20 a suferit o nouă înfrângere la Campionatul Mondial de handbal tineret, scor 20-29 cu Danemarca într-un meci pentru turneul de clasament 5-8. România a pierdut pentru a doua oară cu Danemarca în mai puțin de o săptămână, golaverajul final al celor două meciuri fiind destul de dur, minus 28!

Trupa condusă de Gheorghe Tadici a făcut din nou un meci cu două reprize total diferite. Prima a fost destul de acceptabilă, chiar dacă tricolorele au intrat la cabine cu un deficit de două goluri, 11-13. Danemarca a luat-o tare pe România, cu repuneri rapide și un joc 7 vs 6, astfel că s-a desprins după 4 minute la 4-1. Apărarea tricoloră s-a așezat însă din mers și măcar pentru prima parte s-a achitat bine de sarcini, iar echipa a revenit.

România a suferit o pierdere importantă în minutul 13, după ce Teodora Popescu a fost descalificată la scorul de 5-6. Naționala U20 a restabilit egalitatea la 8-8 (min. 20), dar echipa a rămas fără pivot de meserie, iar acest lucru avea să o coste până la final.

După 11-13 la pauză, tricolorele au căzut din nou în partea secundă, având probleme în special cu replierea. Danemarca a marcat multe goluri ușoare, pe contraatac, iar diferența s-a mărit constant. România nu a mai reușit nimic notabil nici în atac, ci doar să se remarce prin multe ratări din situații de unu la unu, în special la nivelul extremelor. Danemarca a reușit astfel să facă o diferență din două cifre în minutul 59 (scor 29-19). România a ieșit din teren cu 20-29, rezultat care nu poate fi catalogat nici ca o consolare palidă.

Echipa își încheie parcursul sâmbătă, în meciul pentru locurile 7-8, cu Franța.

România – Danemarca 20-29 (11-13)

Lung, Kelemen, Hosu – portari; Nichitean 4, Severin 1, B. Berbece 1, Badea, Stîngă 1, Tîrcă 1, Mihart 1, Popescu, Petruș 4, Marin, Banciu, Popa 1, Tecar 6

Fotografii: Dan LIXANDRU / DEBRECEN

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Publicat: 13 07. 2018, 17:54
Actualizat: 13 07. 2018, 18:20