România și-a aflat toate adversarele din grupa principală la Euro 2020. Joi, la debut, tricolorele vor înfrunta Croația!

România a avut șapte debutante la un European © FOTO:Sorin Pana/Sport Pictures

România va înfrunta Croația, Olanda și Ungaria în Main Round la Euro 2020 – handbal feminin, în urma rezultatelor consemnate în această seară, în Grupa C. Debutul tricolorelor în faza a doua a competiției va fi joi – 10 decembrie, în compania Croației.

România – Croația, meciul de debut al tricolorelor în grupa principală

După Croația, România și-a aflat în această seară și celelalte două adversare din săptămâna a doua la Euro 2020. Acestea sunt Olanda și Ungaria. Croația și-a continuat recitalul în Grupa C, reușind să învingă și Serbia cu 25-24, astfel că merge mai departe cu maximum de puncte. În al doilea meci de la Kolding, Olanda s-a salvat în repriza a doua a partidei cu Ungaria, obținând o victorie la patru goluri diferență, cu 28-24. Campioana mondială en-titre a evitat o eliminare prematură din competiție. Croația este prima adversară a României.

Programul României în grupa principală 2

  • 10 decembrie, ora 19:15: România – Croația
  • 14 decembrie, ora 21:30: România – Ungaria
  • 15 decembrie, ora 17:00: România – Olanda

În grupa principală 2, Norvegia și Croația vor porni cu 4 puncte, Olanda și Germania, cu câte 2 puncte, iar România și Ungaria, cu zero puncte.

Așadar, pentru a emite pretenții în această grupă, tricolorele au nevoie de trei victorii.

S-au clarificat lucrurile și pe prima parte de tablou la Euro 2020. În Grupa A, Franța a ocupat locul 1 după succesul cu 23-20 în „finala” cu Danemarca. Slovenia a plecat acasă după înfrângerea cu Muntenegru, scor 25-26.

În MR1 se va pleca de la următorul clasament: 1. Franța – 4p, 2. Rusia – 4p, 3. Danemarca – 2p, 4. Suedia – 1p, 5. Spania – 1p, 6. Muntenegru – 0p.

Publicat: 08 12. 2020, 23:14
Actualizat: 09 12. 2020, 00:09