România – Belarus în barajul pentru CM feminin 2009

 

Naționala feminină de handbal a aflat azi adversarul pe care-l va întâlni în barajul de calificare la turneul final al CM 2009. Tragerea la sorți a avut loc la Skopje (Mecedonia) și a adus României un adversar acceptabil. Tricolorele vor întâlni în dubla manșă decisivă naționala Belarus, primul meci în deplasare (6-7 iunie 2009), iar returul în România (13-14 iunie 2009).

Belarus a participat la Campionatul European din Macedonia și s-a remarcat printr-un egal obținut în grupa principală cu Germania (28-28). În prima fază, ex-sovieticele au învins Austria (31-21), au remizat cu Suedia (21-21) și au fost învinse de Rusia (29-25).

Celelalte meciuri de baraj

Slovacia – Ungaria
Suedia – Muntenegru
Serbia – Germania
Croația – Franța
Macedonia – Austria
Portugalia – Denemarca
Ucraina – Olanda

Publicat: 14 12. 2008, 14:20
Actualizat: 14 12. 2008, 14:56