Românce iubite în Ungaria

Două românce au devenit vedete la Györ. Nu sunt deloc umflate
artificial! Și-au căpătat statutul în urma prestațiilor din
Champions League. Mica Brădeanu și Simona Spiridon au deja o finală
de Champions League cu Györ în 2009, dar ambiția lor este
trofeul.

Simona Spiridon joacă la Györ din ianuarie 2007, după o plecare
cu cântec de la Brașov. „M-am izbit de invidie, răutate și
nonprofesionalism”, motivează pivotul de la Györ atunci când
trebuie să spună de ce a părăsit Rulmentul. „Respectul față de
munca sportivilor trebuie total schimbat. Aici, la Györ, la echipă,
funcționează aceste principii, chiar dacă sunt jucător străin”,
continuă Simona Spiridon.

De fapt, viața la Györ este ca și un vis frumos pentru
handbalista ce joacă pentru naționala Austriei: „Oamenii ne privesc
ca pe niște vedete. Chiar nu-mi place acest cuvânt, dar ne tratează
în mod deosebit. Suporterii sunt alături de noi și la bine, și la
rău, în deplasări avem cel puțin 200 de fani. Ne aduc prăjituri la
sală, ne invită la masă. Și dacă accepți o ciocolățică de la ei, se
simt în al nouălea cer”. Fiind totuși un orășel micuț, Györul nu
oferă foarte multe alternative în afară de handbal. Simona Spiridon
știe însă cum să-și ocupe tot timpul. „Îmi place să gătesc sau să
mă relaxez la pian. De fapt, între antrenamente, cel mai bun
remediu este pianul”.

„Nu sunt
colecționară de pașapoarte”

Pivotul român mai are contract până în 2011 cu Györ, însă nu ezită
deloc să spună dacă rămâne aici, în cazul în care i se propune
prelungirea contractului: „Categoric, da! Este un club
profesionist, de sus și până jos”.
Simona Spiridon a primit chiar propunerea de a activa și pentru
naționala Ungariei, dar și în acest caz răspunsul a fost la fel de
ferm: „Nu sunt ca Rutenka, ea jucând deja pentru trei naționale.
Ungaria a vrut să mă naturalizeze înainte de JO de la Beijing, dar
nu am vrut. Nu sunt colecționară de pașapoarte. Am ales Austria și
așa va rămâne toată viața”.

David, energie pentru
Mica

Aurelia Brădeanu, vicecampioană mondială cu România la St.
Petersburg, are deja șase sezoane la campioana Ungariei. „Györul
este a doua mea casă”, răspunde scurt interul formației
maghiare.
Micuțul orășel aflat aproape de granița cu Austria i se potrivește
ca o mănușă tricolorei: „Înainte de a veni aici, nu mă așteptam să
fie chiar atât de bine. Lipsește agitația din România, unde sunt
foarte multe mașini, iar toată lumea pare grăbită. Este mediul
ideal pentru familia mea”, povestește Mica Brădeanu.

Handbalul se mănâncă pe pâine la Györ, astfel că toată lumea
vorbește despre acest fenomen: „Comunicăm foarte mult cu oamenii
după meciuri, înainte de jocuri, când ne întâlnim pe stradă. Sunt
un real suport pentru noi”.

Cea mai mare parte a timpului la Györ este ocupat însă de David,
băiețelul adus pe lume la puțin timp după finala Champions League
de anul trecut. „Când vin acasă de la antrenamente sau de la
meciuri, îmi trece toată oboseala. Este un adevărat energizant”,
încheie Mica Brădeanu.

51 de goluri a marcat Brădeanu în
acest sezon de Champions League, fiind a doua marcatoare a Györului
după Eduarda Amorim (60)

34 de goluri a înscris Simona în
acest sezon de Ligă. În tur, cu Vâlcea, a fost a doua marcatoare a
meciului, cu cinci goluri

Publicat: 16 04. 2010, 10:15
Actualizat: 16 04. 2010, 10:15