Rivală cu România, Norvegia promite înainte de Mondialul din Brazilia

Au mai rămas câteva zile până la startul Campionatului Mondial de handbal feminin, toate cele 24 de reprezentative participante, în frunte cu România, aflându-se pe ultima sută de metri cu pregătirile. În weekend, în paralel cu Trofeul Carpați, în Norvegia s-a disputat încă un turneul amical, în cadrul căruia au participat patru echipe ce vor ajunge de săptămâna viitoare în Brazilia, adică țara gazdă, Germania, Spania și Suedia.

Norvegia, care merge la Mondiale fără Gro Hammerseng și Tonje Larsen, a rămas aceeași echipă invincibilă, după trei zile de jocuri reușind să se aleagă cu trofeul pus în joc. Cea mai clară victorie s-a conturat ieri, când campioana europeană și olimpică en-titre a spulberat Suedia, cu 32-18. Pe locul secund a terminat Germania, care a obținut două victorii importante, în fața Spaniei și Suediei. Printre jucătoarele care s-au remarcat la „Mobelring Cup” au fost Haraldsen (foto), Riegelhuth, Sulland (Norvegia), Mangue (Spania), Krause, Augsburg (Germania) sau Flognman (Suedia).

Rezultate complete:

Ziua întâi

Suedia – Spania 27-19, Norvegia – Germania 27-24

Ziua a doua
Germania – Suedia 26-22, Norvegia – Spania 26-26 (13-12 după aruncările de la șapte metri)
Ziua a treia
Germania – Suedia 25-22, Norvegia – Suedia 32-18
Publicat: 21 11. 2011, 15:58
Actualizat: 21 11. 2011, 17:43