Regula jucătorului sub 21 de ani a fost adoptată! Cum va fi implementată această măsură la nivelul Ligilor Naționale de handbal

Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal a luat o măsură importantă în privința jucătorilor sub 21 de ani, în ciuda faptului că s-a lovit de opoziția cluburilor importante din Liga Națională. Concret, fiecare echipă va fi obligată începând din sezonul 2018-2019 să aibă câte un sportiv cu vârsta cuprinsă între 19 și 21 de ani pe foaia de joc.

În urmă cu câteva săptămâni, Federația Română de Handbal le-a solicitat antrenorilor opinia cu privire la intenția de a introduce o nouă regulă în ceea ce privește jucătorii sub 21 de ani. Adică, obligativitatea cluburile de a folosi un sportiv sub 21 de ani, în medie 10 minute pe joc, dar la vot răspunsul a fost negativ. Despre acest subiect am scris AICI:

Tema a rămas însă fierbinte, iar forul condus de Alexandru Dedu a venit cu o altă propunere, pe care a și adoptat-o în ședința Consiliului de Administrație de la Constanța. Mai exact, cluburile vor fi obligate să aibă pe raportul de joc cel puțin un jucător român sub 21 de ani, iar din sezonul 2019-2020 să-l folosească în medie 10 minute / joc.

Se aprobă cu 9 voturi „pentru” și 5 voturi „împotrivă” obligativitatea ca, începând cu sezonul competițional 2018-2019, echipele înscrise în Liga Națională care participă la competițiile organizate de F.R.H., să aibă în Raportul de joc cel puțin un jucător senior român sub 21 ani (să nu fi împlinit 21 de ani la 01.07.2018), iar începând cu sezonul competițional 2019-2020, obligativitatea echipelor înscrise în Liga Națională care participă la competițiile organizate de F.R.H. să folosească în medie 10 minute/meci cel puțin un jucător senior român sub 21 ani (să nu fi împlinit 21 de ani la începerea sezonului competițional respectiv)”, se specifică într-un comunicat al FR de Handbal. Măsura vine în special pentru a-i ajuta pe tinerii handbaliști care termină junioratul să facă mai ușor trecerea către seniorat.

Cluburile importante din handbalul românesc s-au opus acestei măsuri, mai ales că aceasta a fost adoptată în miezul verii, când loturile au fost deja formate și nu au, așadar, timp să se orienteze pentru a găsi jucătorii potriviți. Tocmai din acest motiv, nici FRH nu a impus grupărilor din Liga Națională obligativitatea de a folosi acești sportivi tineri un anumit număr de minute în sezonul următor, ci această situație este opțională. Deocamdată nu s-au decis și sancțiunile care vor fi acordate cluburilor care nu respectă regula, dar cel mai probabil măsurile vor fi pecuniare.

 

Publicat: 29 06. 2018, 10:52
Actualizat: 29 06. 2018, 10:53