Reacții după dispariția Minaurului din prima ligă: „Aștept ca dosarul aflat în cercetare să ajungă pe masă judecătorilor pentru ca băimărenii să vadă că actualii conducători își doreau dispariția echipei”

Baia Mare rămâne fără echipe în Ligile Naționale de handbal, având în vedere că HCM Minaur nu se poate înscrie pentru sezonul 2016-2017 nici la feminin, nici la masculin. Autoritățile locale au înființat, în schimb, un club de drept public – CS Minaur – care va porni din liga secundă, atât în sectorul feminin, cât și la masculin.

Informațiile conform cărora Minaur nu va mai juca în Liga Națională, la numai un an distanță după ce a cucerit titlul și a evoluat în Liga Campionilor, a stârnit deja reacții. Nicolae Făt, fostul manager al echipei masculine, a avut o replică dură pe acest subiect: „Constat cu stupoare că echipa care în urmă cu un an cucerea toate titlurile în România a ajuns să joace din viitorul sezon competițional doar în eșalonul secund al handbalului românesc. Cei care au > această mare performanță sunt de fapt adevărații vinovați ai situației actuale la clubul Minaur. Aștept ca dosarul care deja este în cercetare să ajungă pe masă judecătorilor pentru ca băimărenii să vadă că actualii conducători ai clubului își doreau dispariția echipei Minaur Baia Mare încă de pe vremea când gruparea se lupta în Champions League. Din păcate, Baia Mare nu merită handbal de calitate, iar numele clubului Minaur este pătat zilnic doar din cauza intereselor personale și a bătăliei pentru puterea proprie a conducătorilor, uitată fiind performanța și calitatea unui sport!”.

Nicolae Făt s-a despărțit de Minaur în vara trecută, chiar înainte ca echipa să plece într-un turneu de pregătire în Germania. El a fost înlocuit în funcție la vremea respectivă de Daniel Mureșan, care nu a stat însă nici el foarte mult timp în această funcție. . 

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Publicat: 13 07. 2016, 17:16
Actualizat: 13 07. 2016, 19:42