Război în toată regula în handbal. CSM București a depus memoriu împotriva lui Tadici la federație și mai speră la play-off. „Ei vor să ia fraudulos locul 6”

  • CSM București a contestat calitatea de antrenor principal deținută de Gheorghe Tadici la HC Zalău și a cerut să câștige la masa verde meciul din tur, adjudecat pe teren de formația sălăjeană
  • Oficialii bucureșteni susțin că Tadici n-ar fi putut fi antrenor principal întrucât este membru al Consiliului de Administrație al FRH

Liga Națională de handbal feminin a intrat într-o vacanță de câteva săptămâni după ce sezonul regulat s-a încheiat, în urma căruia s-au stabilit cele șase formații care continuă lupta pentru titlu și cupe europene și alte șase combatante care, teoretic, se vor întrece pentru a evita retrogradarea. Doar teoretic va fi un play-out pentru că practic se pune la cale schimbarea regulilor în timpul jocului, adică modificarea sistemului de la 12 la 14 echipe. În acest caz nu va mai retrograda nimeni! Aceasta este însă o altă problemă.

„Și noi am fost penalizați cu un punct”

O situație și mai explozivă a apărut de curând, după un memoriu depus de CSM București, zilele trecute, la federație. Concret, gruparea bucureșteană l-a reclamat pe Gheorghe Tadici și HC Zalău, cerând să câștige la masa verde meciul direct din tur disputat în noiembrie 2013 (scor 24-22 pentru HC Zalău), caz în care ar obține calificarea în play-off. HC Zalău a ocupat locul 6 la sfârșitul sezonului, având un punct în plus peste CSM București. Oficialii grupării au contestat calitatea avută de Tadici pe banca tehnică la meciul respectiv. „A fost o problemă tehnică, în sensul că domnul Tadici nu avea voie să stea pe bancă în postura de antrenor principal. Iar HC Zalău nu a avut un alt antrenor. Fiecare echipă trebuie să aibă un antrenor pe banca tehnică la meciurile din Liga Națională. Același regulament ar trebui aplicat pentru toată lumea, nu doar în unele cazuri. Și noi am fost penalizați cu un punct de federație”, ne-a declarat Constantin Căliman, președintele CSM București. Gruparea susținută de Primăria Capitalei contestă faptul că Gheorghe Tadici, fiind membru al Consiliul de Administrație, n-ar mai fi avut dreptul să-și conducă și echipa de club din postura de antrenor.

Reacția lui Gheorghe Tadici a fost  acidă, antrenorul susținând că toată acțiunea CSM-ului este făcută în disperare de cauză. „Ei vor să ia fraudulos locul 6, dar trebuie să se și poată. Problema este că au cheltuit enorm de mulți bani fără acoperire în rezultate și sunt conștienți că nu mai au nicio șansă să prindă cupele europene. Ce invocă ei este o aberație, care nu are nicio legătură cu regulamentele EHF-ului și IHF-ului. Iar Federația Română este afiliată la aceste foruri. Dacă e o satisfacție pentru ei, îi privește, pentru mine sunt niște încercări rușinoase”, a comentat Gheorghe Tadici. Selecționerul a mai spus că s-a amuzat în momentul în care a fost informat de acest memoriu.

 În urma informațiilor culese de ProSport, am constatat următoarele aspecte:

1. Fiecare echipă, la înscrierea în campionat, are obligația să prezinte federației contractele jucătoarelor și ale antrenorilor.
2. Gheorghe Tadici are contract de antrenor cu HC Zalău înscris la federație.
3. Orice contestație se face înaintea unui joc, în pauză sau după fiecare partidă. De la meciul HC Zalău – CSM București au trecut nu mai puțin de patru luni.
4. Conform regulamentului FRH, un membru al Consiliului de Administrație nu poate fi și antrenor principal la o echipă din Liga Națională.
5. Vechea conducere a federației a îngăduit faptul ca Gheorghe Tadici să poată îndeplini ambele funcții.
6. Înaintea meciului CSM Ploiești – HC Zalău, din etapa a 17-a, federația i-a cerut lui Tadici să predea ecusonul A, fiindu-i înmânat ecusonul D
7. În ultimele etape, HC Zalău nu a avut ecuson A pe bancă
8. În România, conform regulamentului, ecusoanele A, B, C, D sunt nominalizate. Antrenorul principal trebuie să poarte ecuson A. Regulamentul intern contravine însă celor EHF și IHF. La nivel internațional nu este condiționat cine să poate ecusoanele A, B, C, D. Adică, antrenorul poate avea și ecuson D.
9. Un caz similar s-a consemnat la Cetate Deva, cu Ioan Băban. Diferența a constat în faptul că antrenorul, membru în CA al FRH, a stat pe bancă în postura de director sportiv. Purtător de ecuson A a fost Ion Mătăsaru și a stat de bacă deși a fost bolnav.

În urma acestui caz rămân două mari semne de întrebare

1. De ce clubul bucureștean a făcut constesție abia la sfârșitul sezonului regulat, după ce a ratat calificarea în play-off?
2. De ce regulamentele FRH nu sunt în totalitate conforme cu cele ale Federației Europene (EHF) și Internaționale (IFH)? Multe articole nu sunt clare și lasă loc de interpretări. Din acest motiv nici nu pot fi aplicate ad-litteram.
 


 

Publicat: 24 03. 2014, 17:26
Actualizat: 24 03. 2014, 17:27