Radu Voina despre conducătorii FR de Handbal și Alexandru Dedu: „Sunt ridicoli. Sunt oameni care nu se pricep, știu doar să ridice mâna la ordinul împăratului”

Radu Voina, fostul mare handbalist și antrenor, crede că decizia FR de Handbal de a relua întrecerea internă cu 10 meciuri în 22 zile este halucinantă. Voina (70 de ani) crede că România ar fi trebuit să ia modelul celorlalte țări din Europa și să întrerupă campionatul.

Necruțător cu Tomas Ryde. „Echipă fără stăpân. Trebuia să ceară time-out, să oprească hemoragia”. Ce îi reproșează suedezului

Radu Voina este retras de șapte săptămâni la Breaza și iese la cumpărături în intervalul orar 11-13. „Mă supun legilor actuale. Ies o dată pe săptămână să cumpăr de la magazin produse alimentare. În rest, sunt la odihnă. Am renunțat la televizor, încerc sî gândesc pozitiv”, a declarat fostul antrenor de la Oltchim.

Radu Voina: „Stai și te minunezi la ce se întâmplă la noi”

„Sunt ridicoli cei care conduc handbalul. Noi suntem împotriva lumii. Toți decid, toate marile campionate se opresc, numai noi continuăm. Consiliul de Administrație, care e diriguitorul handbalului românesc, format din foști arbitri și de oameni care n-au ce căuta acolo, a decis ceva incredibil. Poți să mai zici ceva? Nu mai poți zice nimic! Toate marile competiții sportive, Jocurile Olimpice și Euro 2020 s-au oprit, noi facem altceva.

FRH e subordonată Ministerului Sportului și ia o căldare de bani de acolo, însă deciziile sunt diferite. În mod normal, orice federație se supune deciziilor ministerului! Una spune ceva, alta altceva. Stai și te minunezi ce se întâmplă la noi. Cum poți ca jucător să ai contract până pe 30 mai și să joci campionatul în iunie? Vor dori să joace sau nu? E o întrebare care te macină! Unii au semnat cu alte echipe, nu vor risca să joace acum ca să se accidenteze. O confuzie generală”, a declarat, la Radio Sport Total FM, Radu Voina.

„Sunt oameni care n-au o opinie, care nu se pricep”

„Probabil că motivația financiară îi face să ia decizii proaste, am înțeles că e vorba de 200.000 de euro. Pentru această sumă, sacrifică sănătatea sportivilor. Mă surprinde pentru că în conducere sunt oameni care au jucat handbal la cel mai înalt nivel. Ei n-ar trebui să uite că au fost pe teren și să se gândească că au fost jucători. Dar când sunt oameni care n-au o opinie, care nu se pricep, știu doar să ridice mâna la ordinea împăratului”, l-a ironizat Voina pe șeful FR Handbal, Alexandru Dedu.

În handbalul din alte țări există discuții, consultări. La noi nu există așa ceva, 2-3 persoane decid pentru ceilalță fără să întrebe. Normal ar fi să întrem cluburile, antrenori, jucătorii. Dar ei decid ce vor ei!
Radu Voina

„Pregătirea fizică acasă e o mică adiere. Trebuie 3-4 săptămâni de antrenamente. Dar sunt mulți străini care vor trebuie să stea 14 zile în carantină. E o situație complicată, cel mai bine ar fi să se fi sistat tot. Până și rușii, care nu sunt atât de loviți, au anulat competiția. Toată lumea e în război, noi ne gândim la sport. Mi se pare foarte penibil. Iar FR de Handbal decide total aiurea, în mod normal ar fi trebuit să avem o ligă de handbal care să hotărască…

Dan Savenco: „Ce mai putem face? Ne-a eliminat un virus!” Jucătorii lui Dinamo se simt frustrați după eliminarea din Liga Campionilor, dar speră că EHF se va revanșa cu un wildcard | EXCLUSIV

Dar la noi, ca la nimenea! Asta pentru că știm foarte bine că totuși câinii nu pleacă de la măcelărie. Sunt niște bani care trebuie manipulați. 80 la sută din lumea handbalului a decis să nu joace, iar FR de Handbal ia o decizie contrară majorității”, a încheiat Radu Voina.

Publicat: 27 04. 2020, 07:41
Actualizat: 27 04. 2020, 10:39