Primul om important din handbal care se teme pentru viitorul lui George Buricea ca selecționer în locul lui Xavi Pascual! „Îmi pare rău, dar Federația îl sacrifică”

Vasile Stângă (67 de ani), fostul mare handbalist, nu crede că există foarte multe șanse în dubla cu Cehia pentru calificarea la Campionatul Mondial de handbal masculin.

Prin înlocuirea lui Xavi Pascual, George Buricea este sub o presiune imensă și poate rata șansa ivită.

Primul om important din handbal care se teme pentru viitorul lui George Buricea ca selecționer în locul lui Xavi Pascual! „Îmi pare rău, dar Federația îl sacrifică”

Preşedintele FR Handbal, Constantin Din, a vorbit despre durata contractului şi obiectivele noului antrenor al naţionalei: “Propunerea este pe perioada mandatului meu. Primul obiectiv este calificarea echipei naționale la Campionatul Mondial, după care avem nevoie de reconstrucție, de linişte, să preia ceea ce a făcut domnul Xavi Pascual”.

Naţionala de handbal masculin a României se va duela cu reprezentativa Cehiei, în faza play-off europeană a Campionatului Mondial din 2025. Meciurile vor avea loc tur-retur, între 8-12 mai 2024.

Vasile Stânga pare cel mai realist dintre oamenii de handbal și vine cu analiză dură a ultimelor zile din sportul cu balonul pe semicerc.

“Suntem cam primii din lume care facem o conferință de presă să anunțăm un antrenor care nu a semnat contractul. Este ceva… n-am văzut până acum.

Nu știu de ce a făcut conferința de presă, să se vadă la televizor sau să se audă. Sau să-i plângem de milă lui Xavi Pascual că e obosit și ne-a părăsit. N-am înțeles rolul aceste conferințe, deloc!

Mie îmi pare rău de George Buricea că s-a băgat la o luptă așa din prima. L-a băgat în război, direct. Eu dacă eram în locul lui Din nu-i acceptam demisia lui Xavi Pascual. Joacă meciurile cu Cehia și după poți să pleci liniștit.

Cehia nu e Spania, dar sunt peste noi ca valoare!

Dar n-am înțeles de ce a acceptat-o. Îmi pare rău de George, că e un antrenor de prospectivă, tânăr, care poate să devină foarte bun, dar e un meci prea important pentru handbal și federația îl sacrifică pe Buricea.

Cehia e clar favorită, i-am văzut la europene, sunt peste noi ca valoare, dar la meci tur-retur nu se știe ce se întâmplă. Nu e nici Spania, corect, față de celelalte e mai acceptabil, dar părerea mea e că sunt peste noi ca valoare.

Știți ce mă supără pe mine, la fel, când țineți minte că Xavi Pascual nu ne-a calificat la un campionat și și-a dat demisia, în momentul în care a plecat domnul Dedu i-a mulțumit, că a venit cu un suflu nou, extraordinar, ne-a făcut. Și a plecat

Acum și-a dat iar demisia după ce a fost ciuca bătăilor la europene, iar domnul Din îi mulțumește. Aș vrea să știu ce a adus nou, n-am nimic personal cu el, dar sunt curios ce au învățat antrenorii tineri. I-a învățat ceva? Metode noi de antrenament, le-a arătat ceva?

Domnul Din se laudă că s-a implicat în organizare, în organizarea cui? Atâtea laude pentru totuși un antrenor care ne-a dus pe locul 22 în Europa”, a declarat Vasile Stângă la Radio Sport Total FM.

Publicat: 01 02. 2024, 13:49