Premieră în handbal la Euro 2026! Turneu final cu cinci gazde, inclusiv țara noastră: „România nu neapărat că e favorită, dar se încadrează foarte bine”

Constantin Din, președintele Federației Române de Handbal (FRH), a declarat că există posibilitatea ca România, Slovacia, Polonia, Cehia şi Turcia să organizeze împreună Campionatul European feminin din 2026.

Șeful handbalului autohton a menționat că această variantă este luată în calcul de Federația Europeană de Handbal, o decizie finală urmând să fie anunțată pe 19 aprilie.

Premieră în handbalul european! Turneu final cu cinci gazde, inclusiv țara noastră: „România nu neapărat că e favorită, dar se încadrează foarte bine”

EHF a decis să amâne atribuirea organizării Campionatului European de handbal feminin din 2026 acum două săptămâni.

România dispune de garanții guvernamentale din partea premierului Marcel Ciolacu pentru organizarea acestei competiții, primministrul având suma de 25 de milioane de lei pentru această întrecere.

„Sportul românesc are nevoie de competiții majore, desfășurate la noi în ţară, fiindcă tocmai asemenea momente atrag în mod natural copiii către sport”, a afirmat Ciolacu, într-o şedinţă de Guvern anterioară.

„Încă nu s-a luat nicio decizie. Ce e foarte clar în momentul de faţă, este că Federaţia Europeană încearcă să popularizeze cât mai mult handbalul. Şi îşi doreşte o audiență foarte mare la Campionatul European feminin.

Luând în calcul aceste aspecte şi rezultatele audiențelor din ultimii ani, România nu neapărat că e favorită, dar se încadrează foarte bine în dorințele Federaţiei Europene. Iar aceasta îşi dosește foarte mult ca sălile să fie pline.

Există o propunere de a organiza acest Campionat European în mai multe țâri… în două, trei, patru şi chiar cinci ţări

Nu au fost cinci până acum, dar poate fi un model nou. Deci există şi această variantă, această propunere, ca cele cinci ţări care candidează, să organizeze împreună.

Decizia finală vine peste 2 luni

Ar fi cinci ţări cu şase grupe. Se discută. Ceea ce e important pentru România este că suntem în continuare în cărţi şi avem șanse să fim parte în organizarea acestei ediţii a Campionatului European. Decizia se va lua în luna aprilie în şedinţa Comitetului Executiv al Federaţiei Europene de Handbal”, a afirmat Din.

În luna noiembrie a anului trecut, România şi-a depus candidatura, alături de Slovacia, pentru coorganizarea Campionatului European de Handbal feminin din 2026.

  • România a găzduit meciuri la un turneu final feminin de senioare în 2004, când s-a clasat pe locul 4
Publicat: 21 02. 2024, 16:47
Actualizat: 21 02. 2024, 16:48