Potaissa Turda a câștigat la o diferență suficientă pentru calificarea în optimile de finală ale Challenge . Poli Timișoara a fost eliminată din Cupa EHF

Potaissa Turda și-a făcut debutul în Challenge Cup cu o victorie previzibilă în fața bulgarilor de la HC Dobrudja, scor 32-23. Cu acest rezultat, ardelenii se pot considera deja calificați în optimile de finală ale competiției, chiar dacă mai este o manșă de disputat. Ca și primul joc, returul se va desfășura tot la Turda, duminică, de la ora 12:00

Adversarii au reușit să stea aproape de Potaissa Turda pentru aproximativ 30 de minute, la pauză fiind înregistrat un avantaj minim în favoarea gazdelor, 12-11. Dar diferența de valoare și-a spus în cele din urmă cuvântul, iar echipa lui Horațiu Gal a obținut o victorie concludentă. După cum se vede și din lista marcatorilor, Turda le-a oferit o șansă și tinerilor jucători din echipă să debuteze într-un meci de cupă europeană și chiar și-au adus aportul cu câteva goluri.

Potaissa Turda – HC Dobrudja (Bulgaria) 32-23 (12-11)

Țenghea, Varo – portari; Lazăr 6, Iancu 4, Pavel 4, Adomnicăi 3, Cîntec 3, Ștef 3, Zacaciurin 3, Amihăesi 2, Rotaru 2, Bulgaria 1, Pintoiu 1, Thalmaier 1, Fleșer, Savic

În Cupa EHF, Poli Timișoara a suferit o înfrângere grea în returul cu Ribnica, scor 19-30, astfel că a ratat calificarea în grupele competiției. Bănățenii au pornit cu un avantaj de 5 goluri după 27-22 în tur.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Publicat: 26 11. 2016, 21:44
Actualizat: 26 11. 2016, 21:45