Portarul naționalei de handbal masculin, după Mondialul din Suedia:** „N-am dormit trei nopți!”

Într-un turneu final dezamăgitor, naționala României a arătat și
câteva lucruri pozitive. Portarul Mihai Popescu poate fi trecut la
categoria plusuri, fiind unul dintre puținii tricolori care au
confirmat la CM. Aflat într-o minivacanță la Sighișoara, cel mai
bun handbalist român în 2010 a acceptat să acorde un interviu
pentru ProSport vizavi de
tot ce a fost în Suedia.

Salut, Mihai! Bine ați revenit acasă, deși v-am fi dorit
să mai stați o săptămână în Suedia…

Același lucru l-am fi dorit și noi, dar, din păcate, lucrurile
nu au ieșit așa cum am vrut. Din punctul meu de vedere, a fost o
mare dezamăgire faptul că nu am reușit să ajungem mai departe,
între cele mai bune 12 echipe din lume. După meciul cu Algeria am
avut mustrări de conștiință. Trei nopți nu am putut să dorm din
cauza ultimului gol primit.

Nu ești cam dur cu tine, în condițiile în care a fost un
meci în care ai luat doar 15 goluri?

Trebuia să iau doar 14 goluri. Nu ai cum să fii mulțumit, chiar
dacă în timpul meciului ai evoluat bine, dar echipa ta a
pierdut.

„Încrederea s-a stins
și ea”

Ați plecat foarte încrezători la Mondiale. Ce s-a
întâmplat acolo?

Probabil că sunt multe cauze pentru care am terminat pe locul
19. Poate că ne-au lipsit determinarea și voința pentru un
Campionat Mondial. Apoi, imaginați-vă că doar cinci jucători am mai
fost la un turneu final. Cei mai mulți dintre ei nu s-au mai
întâlnit cu meciuri decisive, iar în Liga Națională ne lipsesc
jocurile de o asemenea anvergură.

Ați vorbit între voi după toate aceste jocuri?

Am vorbit și cu Ghionea, și cu Jurcă, și cu Georgescu. Ne pare
rău că am dat cu piciorul unei șanse imense în meciul cu Algeria.
Poate că jocul cu Serbia ar fi fost cu totul altfel dacă am fi
câștigat. Simțeam că-i puteam bate pe sârbi la cel puțin două-trei
goluri. La jocul cu Algeria s-a pierdut totul, iar încrederea s-a
stins și ea.

„Ne putem califica și la alte Mondiale”

Până la urmă, locul 19 este cel meritat de
România?

Cred că avem totuși o echipă mai bună. O să rămân mereu la
părerea că puteam fi între cele mai bune 12 echipe ale lumii.

A contat și faptul că mai mulți colegi de la Reșița, de la
Târgu Jiu au probleme la cluburi?

Nu am discutat despre problemele de la club, dar mă pun pe mine
în situația lor, ce ar însemna să nu-mi primesc salariul câteva
luni. Acest lucru te deranjează, te doare.

Cum vezi viitorul naționalei?

Sper și cred că ne mai putem califica la un Campionat Mondial.
Iar dacă va fi așa, sunt convins că vom învăța din toate greșelile
făcute în precedentele două turnee finale.

Antrenorii din
campionat decid dacă Stângă rămâne sau nu la
națională

Cristian Gațu, președintele FRH, susține că viitorul lui Vasile
Stângă pe banca tehnică a naționalei masculine va fi decis de
Comisia Tehnică a FRF. „Am invitat toți antrenorii din Liga
Națională la o ședință ce va avea loc pe 14-16 februarie, unde vor
decide ce este mai bine pentru echipa națională. Vor analiza ce s-a
întâmplat la Mondiale și, dacă vor considera că trebuie să se facă
o schimbare, o vom lua în considerare la Consiliul de
Administrație”
, a declarat Gațu.

Publicat: 26 01. 2011, 08:50
Actualizat: 26 01. 2011, 09:06