Pleacă de la Oltchim?** Neagu: „Nu m-am decis dacă voi continua la Vâlcea”

Jucătoarea Cristina Neagu, golgheterul Campionatului European de
handbal feminin, a declarat, sâmbătă, că încă nu a luat o decizie
în privința unei eventuale prelungiri a contractului pe care îl are
cu gruparea Oltchim Râmnicu Vâlcea.

„Sincer, nu m-am decis. Mai am câteva luni din actualul
contract și am timp suficient să mă gândesc. Acum îmi stă capul la
meciurile din Liga Campionilor pentru că de acum în colo urmează
greul pentru noi. Nu știu nici dacă Oltchim are bani pentru mine,
asta trebuie să-i întrebați pe cei din conducerea clubului. Nu știu
nici dacă sunt o handbalistă scumpă sau prea scumpă pentru Oltchim.
Este posibil, însă, să-mi fi crescut cota după Campionatul
European”
, a spus Neagu.

Alte componente ale echipei Oltchim, între care și Ada Nechita, au
acceptat, sâmbătă, să își prelungească înțelegerile cu campioana
României. „Nu am semnat nimic, dar am bătut palma cu cei
din conducerea clubului. Voi continua la Oltchim pentru că la
Vâlcea se dorește performanța, iar condițiile sunt foarte bune.
Sper ca toate fetele cărora le expiră contractele să rămână pentru
că facem treabă bună împreună”
, a declarat Ada
Nechita.

Nechita a felicitat-o pe fosta sa colegă de la Oltchim și de la
naționala feminină, Luminița Huțupan, care a fost desemnată,
vineri, cel mai bun portar al tuturor timpurilor în handbalul
feminin mondial: „Și eu am votat-o pe Lumi. Este un portar
de excepție, care ne-a ajutat mult. Simțeam siguranță mare cu ea în
poartă”
.

Șapte handbaliste au avut discuții cu cei din conducerea clubului
Oltchim și au decis să își pună semnăturile pe un nou contract:
Oana Manea, Ionela Gâlcă, Ada Nechita, Talida Tolnai, Iulia
Pușcașu, Adina Fiera și Roxana Gatzel. Alte cinci handbaliste vor
trebui să dea un răspuns în cel mai scurt timp: Anastasia
Pidpalova, Cristina Neagu, Paula Ungureanu, Andreea Smedescu și
Patricia Vizitiu.

Sursa: Mediafax

Publicat: 08 01. 2011, 16:27
Actualizat: 08 01. 2011, 16:29