Paula Ungureanu, gata să debuteze la CSM București: „Emoțiile sunt mari, dar vom face să funcționeze totul”

CSM București, câștigătoarea Ligii Naționale, a Cupei României, precum și a Ligii Campionilor în sezonul trecut, începe noua stagiune cu un meci împotriva formației HCM Roman, sâmbătă, de la 17:00, în Sala Polivalentă din Capitală, în Supercupa României.

Ajunsă în această vară la CSM București, Paula Ungureanu, în vârstă de 36 de ani, recunoaște că va avea emoții la debutul pentru CSM București.

„Ne așteaptă primul meci oficial al sezonului, primul trofeu. Va fi un meci foarte tare, foarte motivant. Cu siguranță că vor exista mari emoții. Suntem foarte multe jucătoare noi. N-avem decât trei antrenamente împreună, însă, luate individual, cred că suntem valoroase. Și cu timpul vom face să funcționeze absolut totul, ca o echipă. Îi așteptăm pe fanii handbalului, ai CSM-ului, într-un număr cât mai mare la sală, să fie alături de noi. Le mulțumim din suflet pentru tot”, a afirmat Paula Ungureanu.

De ajutorul suporterilor are nevoie și Gnonsiane Niombla, o altă handbalistă care va juca prima partidă oficială pentru CSM. În ciuda acestui lucru, franțuzoaica în vârstă de 26 de ani dezvăluie că este la curent cu situația handbalului românesc.

„Sper ca suporterii noștri să vină în număr cât mai mare atât la acest meci, cât și în întreg sezonul. Îmi doresc să-i bucurăm câștigând cât mai multe trofee. Îmi place mult Bucureștiul. Este un oraș mare, frumos. Traficul e puțin bizar, însă mă adaptez ușor. Cunosc sportul din România fiindcă am jucat la Fleury alături de Ionela Stanca. Le cunosc pe handbalistele din România. Am jucat împotriva lor la diverse competiții. Primul nostru obiectiv este de a câștiga meciul de sâmbătă cu HCM Roman și totodată Supercupa României. Este foarte important pentru noi. Toată lumea e încrezătoare. E nevoie de un rezultat bun„, crede Niombla.

Ediția din acest an a Supercupei României va fi cea de-a șasea organizată de federație. Doar două echipe au câștigat trofeul până acum: HCM Baia Mare de trei ori și Oltchim Râmnicu Vâlcea de două ori. În ediția trecută a Supercupei, CSM București a fost învinsă de HCM Baia Mare, scor 25-31.

Publicat: 01 09. 2016, 17:02
Actualizat: 01 09. 2016, 17:03