Oltchimul a făcut eventul și se pregătește de schimbări

Oltchim a pus monopol pe întrecerea internă și în acest sezon.
După un campionat pe care l-a câștigat fără nicio emoție, Vâlcea
și-a adjudecat sâmbătă, în Bacău, și Cupa României, 40-29 în finala
cu Oțelul Galați.

Formația vâlceană și-a atins două dintre cele trei obiective
stabilite în 2010, ratându-l, în schimb, pe cel mai important,
vizat, Liga Campionilor. După eliminarea din Europa, Oltchim a
preferat să-și schimbe șeful la nivel de conducere, măsurile
privind echipa fiind amânate pentru finalul sezonului. Directorul
general Constantin Roibu va anunța azi la cine va renunța din lotul
de 23 de handbaliste, Szucs, Țăcălie, Vădineanu, Smedescu ori Beșe
fiind primele nume vehiculate. Se spune că Vâlcea negociază în
acest moment cu doi interi, o extremă și un pivot, iar dacă
transferurile se anunță, atunci alte jucătoare vor pleca. Nici
antrenorul Radu Voina nu e sigur de post.

Pe de altă parte, handbalistele de la Oltchim sunt dorite la
Știința Bacău, formație care a promovat ieri alături de CSM
Ploiești. „Vrem să facem o echipă tare și nu ascund că dorim fete
de la Vâlcea. Ca să devenim a doua echipă ca valoare din România,
trebuie să ne întărim substanțial”, ne-a declarat primarul Romeo
Stavarache, care a ofertat-o și pe Narcisa Lecușanu să devină
viitorul manager al echipei.

Publicat: 23 05. 2011, 08:33
Actualizat: 23 05. 2011, 08:34