Oltchimul a anunțat că nu vrea să participe în viitoarea ediție a LC! Ce sancțiuni riscă

După ce au pus pe liber toate vedetele echipei și au rămas fără cei mai importanți sponsori, iată că Oltchimul a trimis o scrisoare către forul european prin care solicită să nu particpe în viitoare ediție a Ligii Campionilor.

Cristian Gațu a confirmat această informație și a precizat că echipa din Vâlcea riscă o amendă de 50 de mii de euro și trei ani să nu poată participa în vreo cupă europeană.

„Până la 12 iunie, trebuie ca echipele înscrise în LC să confirme prezența, iar dacă se retrag riscă 50.000 de euro amendă și trei ani fără dreptul de a mai participa în vreo cupă europeană.

A doua zi după terminarea campionatului am fost obligați să transmitem echipele calificate în cupele europene, dar oficialii Oltchimului au trimis o scrisoare de a nu participa, iar cei de la federația europeană m-au informat deja de acest act!

Nu se poate schimba nici numele echipei cu alta… astfel că locul va rămâne vacant, dacă se va ajunge acolo.

Sponsorii echipei n-au mai fost de acord să mai continue alături de echipă din cauza faptului că s-a ratat participarea într-o finală sau semifinală, performanța fiind acum tot mai periclitată. Astfel că, în urma pierderii a mai multor jucătoare, sponsorii s-au îndepărtat unul câte unul”, a declarat Cristian Gațu pentru Sport Total FM.

Publicat: 07 06. 2013, 17:51
Actualizat: 07 06. 2013, 17:52