Oltchim, Gyor și Hypo** vor participa la un turneu amical

Adversare în semifinalele Ligii Campionilor la handbal feminin,
Gyor și Oltchim Râmnicu Vâlcea, dar și Hypo Viena, au parafat
participarea la turneul amical Szabella Cup, din luna august,
găzduit de campioana Ungariei.

Deși mai sunt cinci luni până la desfășurarea competiției,
organizatorii unguri au anunțat deja programul Szabella Cup.
„Încă nu este stabilit tot programul echipei până la
începerea noului sezon, dar la turneul de la Gyor am confirmat
participarea”,
a declarat președintele CS Oltchim, Ioan
Gavrilescu, pentru MEDIAFAX.

Astfel, în 14 august se vor avea loc partidele dintre Vaci NKSE
și Oltchim, respectiv Gyor și Hypo Viena. A doua zi vor avea loc
confruntările: Hypo – Oltchim, Vaci NKSE – Gyor, Vaci NKSE – Hypo
și derby-ul Gyor – Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Până atunci însă, campioanele Ungariei și României se vor duela
în semifinalele actualei ediții a Ligii Campionilor, în 11 aprilie,
la Gyor, iar în 18 aprilie, la Râmnicu Vâlcea.

Publicat: 23 03. 2010, 17:27
Actualizat: 23 03. 2010, 17:29