Oltchim este gata de luptă !

Oltchim pare să fie pregătită pentru startul sezonului 2008-2009 atât în întrecerea internă, cât și în cupele europene, unde își dorește un traseu lung.
Campioana României și-a înregistrat marți lotul la FRH, patru dintre cele 21 de jucătoare fiind noutăți față de sezonul precedent: Rita Borbaș (Dunaferr), Gabriella Szucs (Debrecen), Mihaela Smedescu și Janina Luca, revenite de la HC Zalău, respectiv Dunărea Brăila.

În aceeași zi, Vâlcea a avut și o ședință foto pentru Liga Campionilor, dar și pentru alte acțiuni de prezentare, de marketing. Din punctul de vedere al imaginii, realizarea este de excepție. Altfel, trupa croatului Ivica Rimanic a plecat ieri în Ungaria, la Dunaujvaros, unde va participa la un puternic turneu, alături de Gyor, Dunaferr (ambele din Ungaria) și Lada Togliatti (Rusia).

Publicat: 03 09. 2008, 21:06
Actualizat: 04 09. 2008, 00:30