Norvegia a surclasat o echipă dezinteresată a României! Diferență mare de abordare pentru cele două naționale în meciul de pregătire de la Ulstein

România a suferit o înfrângere la 11 goluri în fața Norvegiei, scor 21-32, în ultimul turneu de pregătire înaintea participării la Jocurile Olimpice de la Rio. Tomas Ryde și Costică Buceschi au jucat acest meci fără Cristina Neagu și Aurelia Brădeanu. 

Norvegia și România s-au întâlnit foarte des în ultimii ani, astfel că între cele două echipe nu mai există secrete. Numai în ultimele 8 luni, cele două reprezentative s-au întâlnit de patru ori într-un cadrul oficial și se vor înfrunta și în Grupa A la Jocurile Olimpice de la Rio. Și totuși, cei doi selecționeri au avut o abordare total diferită la meciul de la Ulstein, din cadrul turneului la care mai sunt prezente Spania și Franța. Thorir Hergeirsson a trimis de la bun început cea mai bună formulă de echipă, din care n-au lipsit vedetele Loke și Mork. În schimb, Tomas Ryde a gândit, probabil, că nu are rost să arate acum ce poate echipa, astfel că le-a ținut pe bancă pe Cristina Neagu și Aurelia Brădeanu. Suedezul a acceptat chiar ideea unei înfrângeri la scor în fața Norvegiei, întrucât România arată cam „fără sare și piper” fără cele două jucătoare. Iar dacă mai scoți din primul „7” încă 2-3 handbaliste cu experiență, atunci naționala se prezintă chiar rău.

Este greu de tras o concluzie după meciul Norvegia – România, în condițiile în care tabăra țării noastre a urmărit doar un antrenament în fața nordicelor. Poate un punct pozitiv este că echipa a ieșit cu bine din două inferiorități numerice în prima repriză, atunci când România a stat cât de cât în coasta Norvegiei. Dar mult prea puțin pentru pretențiile unei naționale care se vrea pe podium la Rio. 

Înfrângerea de la Ulstein nu trebuie să îngrijoreze pe nimeni, însă un aspect trebuie remarcat. Dacă echipa nu are un obiectiv major, nu ține la prestanță. Așa s-a întâmplat și în ultimul meci din preliminariile CE, când echipa a pierdut acasă cu Belarus, la fel a fost și acum în Norvegia. Dacă acest mod este totuși secretul câștigării unei medalii la Rio, atunci acceptăm și înfrângeri de genul acesta. 

România – Norvegia 21-32 (9-12)

Ungureanu, Munteanu, Dedu – portari; Ardean 2, Tănăsie2, Perianu 5, Szucs, Tiron, Buceschi 1, Zamfirescu 1, Vizitiu 3, Geiger 3, Chiper 3, Manea 1, Chintoan. Antrenor: Tomas Ryde

Grimsbo, Silje Soberg, Lunde – portari; Molid, Arntzen 4, Kristiansen 5, Alstad 2, Loke 4, Mork 9, Oftedal 1, Frafjord, Riegelhuth, Kurtovic 1, Herrem 5, Sanna Solberg 1. Antrenor: Thorir Hergeirsson

În cealaltă partidă a zilei, Spania a învins Franța cu 21-17. Următoarele meciuri sunt programate sâmbătă după următorul program: România – Franța, ora 18:15; Spania – Norvegia ora 20:30.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Publicat: 21 07. 2016, 22:05
Actualizat: 22 07. 2016, 13:46