„Ne-am dat seama de ce nu au jucat aceste handbaliste”. O primă reacție dură după ce CSM București a obținut un rezultat șocant pe teren propriu: „Dacă nu era ea, diferența era și mai mare”

Vicepreședintele Federației Române de Handbal, Steluța Luca, a avut o reacție dură după ce CSM București a remizat acasă, scor 23-23, cu Thuringer și chiar ar fi putut pierde la ultima fază a meciului. 

În urma acestui rezultat, campionana României va termina cel mai probabil pe locul 4 în grupă și va înfrunta Metz în sferturile de finală. Citește și: Sub orice critică! CSM București nu a putut învinge nici cea mai slabă echipă din grupele Ligii Campionilor

La finalul meciului, Steuța Luca a analizat partida și a fost dezamăgită de handbalistele tinere din lotul lui CSM București: „Au fost două reprize total diferite, în prima repriză a arătat că-și revine după insuccesul de la Krim, practic în repriza a doua nu am văzut nimic. Mă așteptam ca jucătoarele tinere să vină, să arate că merită să joace, că s-au plâns atât timp că nu joacă. Dar, după jocurile astea două, ne-am dat seama de ce nu au jucat aceste jucătoare și aici totul pornește de la apărare. Azi ai avut portar, dar cât să scoată și Grubisic? Dacă nu era ea, diferența era și mai mare. Nu poți să vii să zici că nu au jucat, după accidentarea Cristinei”, a declarat fosta handbalistă, la DigiSport. 

 

Publicat: 08 03. 2019, 19:49
Actualizat: 08 03. 2019, 19:55