Naționala feminină se va pregăti cu antrenorii Caba și Târcă

Antrenorul principal al naționalei de handbal feminin a României, Radu Voina, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, cu ocazia reunirii lotului, că pregătirile reprezentativei din această săptămână, de la Sighișoara, se vor face cu antrenorii Vlad Caba și Mariana Târcă.

"Echipa națională se reunește în cursul zilei de astăzi, se vor forma două loturi, care se vor pregăti cu antrenorul secund Vlad Caba și cu Mariana Târcă. Eu sunt reținut cu pregătirile echipei Oltchim, pentru partida retur cu Krim Ljublijana, de la finalul săptămânii, și voi ajunge la Sighișoara doar duminică, după meciul din Liga Campionilor. De acolo vom pleca spre Danemarca, pentru meciurile amicale programate, lotului urmând a se alătura și fetele de la Oltchim convocate", a spus Voina.

Tehnicianul a mai afirmat că din jucătoarele convocate pentru acțiunea din această perioadă sunt câteva care ar putea să nu mai rămână la pregătiri. "Vor veni toate fetele convocate, dar am înțeles că sunt câteva cu probleme de sănătate, iar unele cu examene restante de susținut la facultăți. După ce vor ajunge în cantonament, vor efectua examinarea medicală, iar cele care nu pot face față la pregătiri vor merge acasă", a precizat antrenorul naționalei.

Voina a vorbit și despre cele cinci meciuri amicale, cu Danemarca, Muntenegru și Germania: "Este un bun prilej să verificăm ce potențial mai e în țară, de această dată fiind convocate mai multe jucătoare tinere. E bine și pentru ele să vadă la ce nivel se joacă la echipa națională".

Naționala de handbal feminin a României va disputa trei meciuri amicale în Danemarca, două cu echipa nordică și unul cu Muntenegru, și două în Germania, în intervalul 4-8 martie.

Programul echipei României în Danemarca este următorul:

4 martie, România-Danemarca (la Horsens, ora 22.55)

5 martie, România-Danemarca (la Odense, 18.00)

6 martie, România-Muntengeru (la Ringsted, 12.00)

7 martie, România-Germania (la Neckarsulm, ora 18.00)

8 martie, România-Germania (la Tubingen, ora 16.30).

Următoarea acțiune a reprezentativei României va avea loc în 21 mai, aceasta urmând să includă și meciurile tur-retur cu Belarus, din play-off-ul Campionatului Mondial din 2009 (China).

Partida tur cu Belarus este programată în 6 sau 7 iunie, în deplasare, iar returul în 13 iunie, la București.

La ediția din 2007 a Campionatului Mondial (Franța), tricolorele au ocupat locul patru.

 

Mediafax

Publicat: 23 02. 2009, 15:17
Actualizat: 23 02. 2009, 15:21