Naționala de handbal feminin a României va efectua un stagiu de pregătire la Cheile Grădiștei

Echipa națională de handbal feminin a României va efectua un stagiu de pregătire la Cheile Grădiștei, după ce va face vizita medicală la Centrul de Medicină Sportivă din București.

Antrenorul Gheorghe Tadici a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, că au fost convocate 28 de jucătoare, pentru efectuarea vizitei medicale la Centrul de Medicină Sportivă din București, iar dintre acestea 24 vor pleca apoi la Cheile Grădiștei, pentru câteva zile de pregătire.

„Era o acțiune stabilită în calendarul naționalei, în care erau prevăzute și două meciuri amicale cu Ungaria. Acestea au căzut însă, pentru că perioada nu este în calendarul oficial al EHF, iar Ungaria are multe jucătoare în străinătate și nu a reușit să le adune în timp util. Astfel că, profităm să facem vizita medicală, care este obligatorie, și vom avea și câteva zile de pregătire. Au fost convocate și fete obișnuite cu prezența la lotul național, dar și fete mai noi„, a precizat Tadici.

Luni, la sediul FR Handbal, va avea loc și ședința cu președinții de cluburi din Liga Națională feminină, iar marți cea cu conducătorii cluburilor masculine. „Printre altele se va discuta și despre aplicarea regulamentelor FRH privind convocările la echipa națională. De acum înainte, jucătoarele ce vor fi convocate vor fi obligate să se prezinte la echipa națională, iar dacă vor refuza vor suporta consecințele regulamentare. La fel și cele care vor veni, dar vor da dovadă de pregătire superficială. Se va întocmi un raport către FRH și vor fi trimise acasă. Toate acestea trebuie stabilite de comun acord cu președinții de cluburi și federația”, a mai spus Gheorghe Tadici.

În ultima perioadă mai multe jucătoare eligibile pentru echipa națională au trimis scrisori către FR Handbal prin care anunțau că doresc să întrerupă pentru o perioadă participarea la activitățile reprezentativei.

Mediafax

Publicat: 21 04. 2013, 18:32
Actualizat: 21 04. 2013, 18:33