Nathalie Hagman, primul transfer de la SCM Râmnicu Vâlcea pentru sezonul viitor

SCM Rm. Vâlcea a anunțat transferul suedezei Nathalie Hagman (31 ani), care a semnat un contract valabil pentru doi ani, începând din vară. Nathalie revine astfel în România după trei ani, după ce a mai jucat în România la CSM București, în perioada 2017-2019.

Nathalie Hagman, primul transfer de la SCM Râmnicu Vâlcea pentru sezonul viitor

Jucătoare tehnică și rapidă de mână stângă, Hagman poate evolua la fel de bine extremă dreapta sau inter dreapta.

„Abia aștept să revin în România, unde este un campionat puternic, cu multe echipe bune. Vin la Vâlcea pentru că îmi place stilul de joc, un handbal modern, în viteză. Și mai cred că Vâlcea are o echipă bună, aștept cu nerăbdare să joc pentru SCM sezonul viitor. Ca obiective cu viitoarea mea echipă, îmi doresc un loc cât mai bun în campionat și un parcurs cât mai lung în Europa”, a declarat viitoarea jucătoare a Vâlcii.

Hagman este dublă câștigătoare a EHF European League (2015 și 2019), câștigătoare a EHF Cup (2016) și a medaliei de bronz în EHF Champions League, ediția 2018. Pentru echipa națională are marcate 659 de goluri în 189 de partide.

Suedeza a mai evoluat la Skuru, Lugi, Holstebro, Nykøbing Falster, CSM București, Odense și ultima dată în Franța, la Nantes. Astfel, în sezonul viitor, Vâlcea va avea în lot trei suedeze, Daniela de Jong și Elin Hansson fiind deja la această echipă din vara trecută.
Pe lângă Hagman, Vâlcea este aproape de a le mai aduce pe portarul Raluca Kelemen (24 ani) de la Gloria Buzău și pivotul sloven Natasa Ljepoja (26 de ani) de la Krim Ljubljana. Dacă negocierile se finalizează cu succes, Kelemen și Ljepoja vor fi anunțate la Vâlcea în perioada următoare.

Echipa lui Bent Dahl este pe locul 5 în clasament, cu 26 de puncte din 12 jocuri. SCM Râmnicu Vâlcea este calificată și în grupele EHF European League, unde speră la calificarea în sferturile de finală. Vâlcencele vor juca duminică în Germania cu Thuringer, în etapa 3 din grupele EHF European League.

Publicat: 19 01. 2023, 23:09