„N-ai cum să câștigi când faci atâtea prostii!”

Antrenorul campioanei României la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea, Radu Voina, a declarat pentru MEDIAFAX, după remiza cu Metz din Liga Campionilor (26-26), că nu l-a mulțumit nicio jucătoare și că nu se poate câștiga un meci când se fac atât de multe greșeli.

„Nu e mare lucru de spus după un astfel de meci. N-ai cum să câștigi când faci atâtea prostii. Și Metz a făcut greșeli, dar ale noastre au fost mai multe, iar la acest nivel aceste greșeli costă enorm. Ce echipă am avut azi în teren? Ce s-a jucat? Nimeni nu m-a mulțumit, dar cea mai mare nemulțumire este cea legată de greșeli. Nu se pune problema că nu și-au revenit după înfrângerea cu Buducnost și nici nu au luat Metz de sus, dar au avut ele o nebunie azi în joc. Nu stăm la calcule acum, avem 5 puncte, meciul următor, cu Krim, devine crucial, pentru că și ele mai au șansele lor. Trebuie să ne calificăm în semifinale”, a spus Voina.

Este prima remiză pentru echipa lui Radu Voina, care mai are două victorii și o înfrângere. În primele trei partide, Oltchim a învins slovenele de le Krim, în deplasare, 31-25, pe Metz, la Râmnicu Vâlcea, cu 30-21, dar a și suferit cea mai drastică înfrângere, tot acasă, cu Buducnost, scor 24-34. Buducnost este și liderul grupei a 2-a, cu patru victorii din tot atâtea meciuri disputate, dar și calificată deja în semifinale, la fel ca Gyor ETO, în grupa 1. Oltchim se află pe locul 2, cu 5 puncte, urmată de Krim, cu 2 și Metz, 1 punct. Oltchim are nevoie de minimum un punct în ultimele două partide, pentru a-și asigura calificarea în semifinale.

În ultimele două etape sunt programate confruntările: Buducnost – Metz Handball și Oltchim – Krim (în 4 martie) și Krim – Metz (10 martie), respectiv Buducnost – Oltchim (11 martie).

În grupa 1 principală se confruntă echipele Larvik HK (Norvegia), Gyor ETO (Ungaria), Itxako Navarra (Spania) și FC Midtjylland (Danemarca).

Primele două clasate din fiecare din cele două grupe vor juca semifinalele competiției. În grupele preliminare, Oltchim a încheiat cu un bilanț de cinci victorii și o înfrângere, acumulând 10 puncte, cu care a fost liderul grupei D.

Obiectivul sezonului pentru formația antrenată de Radu Voina este jucarea finalei. Trofeul este deținut de Larvik HK (Norvegia).

Publicat: 26 02. 2012, 20:55
Actualizat: 26 02. 2012, 21:35