Minaur Baia Mare pregătește încă o lovitură pe piața transferurilor! O handbalistă care a jucat finala Ligii Campionilor în urmă cu 4 ani are șanse mari să facă parte din echipa lui Costică Buceschi

Oana Manea of CSM Bucuresti of Romania (L) in action against Sanja Damnjanovic of RK Vardar Skopje of Macedonia during their women's handball Champions' League Final Four match in Papp Laszlo Budapest Sports Arena in Budapest, Hungary, 06 May 2017. (MTI/Zsolt Szigetvary)Oana Manea of CSM Bucuresti of Romania (L) in action against Sanja Damnjanovic of RK Vardar Skopje of Macedonia during their women's handball Champions' League Final Four match in Papp Laszlo Budapest Sports Arena in Budapest, Hungary, 06 May 2017. (MTI/Zsolt Szigetvary)

Minaur Baia Mare pregătește încă o lovitură pe piața transferurilor. Este vorba despre Sanja Damnjanovic Vujovic, o jucătoare care în urmă cu 4 ani era una dintre cele mai în vogă din Europa.

În 2017, interul stânga a jucat finala Ligii Campionilor cu Vardar Skopje, pierdută după prelungiri cu Gyor.

De-a lungul carierei, Sanja Damnjanovic Vujovic a mai jucat la echipe precum Podravka, Viborg, Siofok și Buducnost.

Minaur Baia Mare pregătește încă o lovitură pe piața transferurilor

Minaur Baia Mare l-a transferat pe Stevan Vujovic la echipa de handbal și s-a ivit oportunitatea de a face o achiziție de marcă și la feminin. Este vorba drespre Sanja Damnjanovic, nimeni alta decât soția interului stânga. Handbalista din Serbia a devenit mamă pentru a doua oară. În 2020, când era legitimată la Buducnost, Sanja a declarat că viața de familie are acum prioritate. Astfel, s-a speculat că sfârșitul carierei ei este aproape.

Totuși, interul stânga a lăsat totuși o ușă deschisă pentru a se întoarce pe teren într-un an de zile.

„Mi-e mai ușor să spun că mi-am încheiat din nou cariera. Pentru că nu este ușor să-ți iei rămas bun de la ceva ce faci de mulți ani și care este în sângele tău. Din nou, este vorba despre sarcină, așa că nu mă pot gândi prea mult dacă și cât de mult îmi va fi dor de handbal. Deși se vede sfârșitul carierei mele, am lăsat totuși posibilitatea să mă întorc pe teren. Nu știm niciodată ce aduce ziua și ce aduce noaptea. Așa că nu vreau să-mi iau rămas bun”, a declarat Sanja Damnjanovic Vujovic pentru „Novosti” în 2020.

„A fi mamă este cel mai important lucru în viață. Când ai un copil, viața ta se schimbă radical și îți dai seama că nu poate fi comparată cu nimic. La fel ca multe femei, nu am vrut să sacrific totul de dragul carierei mele. Nu am vrut să nasc târziu, când îmi termin cariera”, Sanja Damnjanovic Vujovic

Sanja Damnjanovic Vujovic a fost inclusă de două ori în All Star Team la turneele finale

Sanja Damnjanovic Vujovic ar putea fi un mare plus pentru Minaur dacă își va regăsi forma sportivă (MTI/Zsolt Szigetvary)

Șansa ca Sanja și Stevan să fie împreună și să joace în același timp și handbal a apărut în … Baia Mare! Echipa masculină a făcut o achiziție foarte bună prin transferul interul stânga. Sanja intenționează la rândul ei să mai joace handbal și din informațiile ProSport se va antrena sub comanda lui Costică Buceschi. Iar când sportiva se va simți pregătită să joace handbal, are toate șansele să semneze la rândul ei cu Minaur.

Sanja Damnjanovic Vujovic a fost una dintre cele mai bune jucătoare din Europa pe postul de inter stânga în ultimul deceniu. Pe lângă finala Ligii Campionilor cu Vardar în 2017, ea a mai câștigat medalia de argint cu Serbia la Mondialul din 2013 și Cupa Cupelor cu Viborg în 2014. De asemenea, a fost inclusă de câteva ori în echipele ideale la turnee finale și în cupele europene, inclusiv la Euro 2012 și la Mondialul din 2013.

Publicat: 26 06. 2021, 13:17
Actualizat: 26 06. 2021, 13:18