Minaur Baia Mare o va înfrunta pe Viborg, în semifinalele EHF European League

În penultimul act al EHF European League, Minaur Baia Mare va întâlni echipa gazdă a Final 4, Viborg (Danemarca). Semifinalele Viborg – Minaur și Ikast – Bietigheim se vor disputa pe 14 mai, iar pe 15 mai sunt programate finala mare și mică, dar și festivitatea de premiere.

Federația Europeană de Handbal a atribuit azi dimineață organizarea Final 4 echipei daneze Viborg, cea mai titrată echipă din competiție.  „Ne-am dorit și noi să organizăm Final 4 la Baia Mare, dar decizia EHF a fost să se joace la Viborg, nu cunosc care au fost criteriile” a explicat Raul Fotonea.

Minaur Baia Mare – Viborg, în semifinalele EHF European League

Tehnicianul echipei Minaur este mulțumit că nu va juca în semifinale cu favorita la câștigarea trofeului, Bietigheim (Germania), împotriva căreia a pierdut ambele jocuri .din grupă. „Cred că fiecare echipă și-a dorit să pice cu noi, dar și noi ne-am dorit să nu jucăm cu Bietigheim. Vom întâlni echipa gazdă, Viborg și din acest punct de vedere va fi dificil, dar sperăm să le răsturnăm calculele.

Dacă tot am ajuns în Final 4, ne dorim să obținem mai mult decât anul trecut, când am terminat pe locul 3. Bietigheim este favorită la câștigarea turneului, dar într-un Final 4, orice este posibil. Până atunci, avem meciuri dificile și în campionat, dar avem un moral bun și sper să acumulăm multe puncte” a anunțat Raul Fotonea.

Minaur Baia Mare a fost direct calificată în grupe, fără să joace faze preliminare. Băimărenecele au terminat pe locul 2, cu noroc, după ce, în ultimul joc din grupă, ultima clasată, Zaglebie a câștigat la limită pe terenul lui Nantes, când franțuzoaicele avea nevoie doar de un egal pentru calificare.

În sferturile de finală, Minaur a fost singura echipă venită de pe locul 2 care a reușit să elimine o câștigătoare de grupă, fiind neînvinsă în dubla cu Sola (Norvegia), 40-32 acasă și 29-29 în deplasare. Două dintre echipele care vor participa la Final 4, Ikast și Minaur au ajuns în aceeași fază și în sezonul trecut, dar au fost eliminate în semifinale.

Publicat: 07 04. 2022, 18:39