„Meciul anului” pentru Dinamo! Formația din Ștefan cel Mare se pregătește de o confruntare cu o echipă care dispune de un buget de patru ori mai mare. Antrenorul polonezilor a avut trei oferte din România în ultimul an

Dinamo București va juca duminică, de la ora 21:00, cu Wisla Plock (Polonia) într-un meci pentru locul 1 în Grupa D a Ligii Campionilor la handbal masculin. Partida va avea loc în „Ștefan cel Mare”, iar interesul este major, după cum susțin oficialii clubului.

Înaintea acestei întâlniri, cele două formații se află pe locurile 1-2, fiind la egalitate – 6 puncte, polonezii având un golaveraj mai bun. În cazul în care se va impune, Dinamo va urca pe locul 1, ceea ce va reprezenta o nouă premieră pentru o echipă din România într-o grupă în Liga Campionilor, chiar dacă va fi vorba despre un clasament intermediar. Dincolo de această șansă, formația lui Constantin Ștefan ar lua o opțiune importantă pentru calificarea în play-off. În ultimele 5 meciuri, ar mai avea nevoie de trei victorii (în principiu, obligatoriu cu Ademar Leon acasă) pentru a atinge acest obiectiv.

„Este un meci cât se poate de important. Ne dorim foarte mult să-l câștigăm, să trecem pe primul loc în grupă și să ne crească șansele de calificare mai departe”, ne-a declarat Ovidiu Semen, team-managerul echipei.

Wisla Plock este o forță în handbalul european, chiar dacă în acest sezon a fost distribuită de EHF în eșalonul secund al Ligii Campionilor. Polonezii au însă modelul „Montpellier”, care în sezonul trecut a plecat tot de la acest nivel și a câștigat trofeul. Vicecampioana Poloniei are un buget de vreo patru ori mai mare decât Dinamo, iar din această vară este antrenată de spaniolul Xavier Sabate. Tehnicianul care a antrenat Veszprem este văzut la Plock omul care poate să construiască o nouă echipă pentru următorui ani, capabilă să întrerupă supremația echipei Vive Kielce.

Xavier Sabate a ales Wisla Plock, deși în vară a avut două propuneri din România! Una de la echipa feminină CSM București și alta de la echipa națională masculină. De asemenea, în urmă cu aproximativ un an, Dinamo a „sondat” terenul în tentativa de a-i face o ofertă, dar planurile antrenorului au fost cu totul altele.

Polonezii au la dispoziție o adevărată selecționată mondială, cu 11 jucători străini, în frunte cu Ondrej Zdrahala, golgheterul ultimului Campionat European, și Dan Racoțea, unul din jucătorii importanți ai naționalei României. Este evident că Wisla Plock este cel mai tare adversar care vine în Ștefan cel Mare în 2018, iar ca importanță, poate doar finala campionatului din luna mai cu Steaua a fost mai importantă, din punct de vedere al mizei sportive.

Cu excepția lui Saeid Heidaridad, care a transmis clubului că va reveni la București în jurul datei de 23 octombrie, antrenorul Constantin Ștefan are toți jucătorii din lot la dispoziție.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

Publicat: 13 10. 2018, 15:43
Actualizat: 13 10. 2018, 17:40