Meci tare azi în Liga Florilor! Măgura Cisnădie i-a pus gând rău Rapidului, echipă care a remizat cu Metz în Liga Campionilor! „Nu ne este frică”. Cum reacționează Carlos Viver | EXCLUSIV

Măgura Cisnădie, participare constantă în cupele europene, joacă acasă în etapa a cincea a Ligii Florilor, azi, de la ora 17.30, cu campioana Rapid.

Giuleștencele vin după un dramatic 32-32 cu Metz, duminică, în Liga Campionilor, rezultat excelent la debutul lor în această întrecere.

Biltele la meci, un adevărat eveniment în micuța urbe sibiană, costă între 10 și 15 lei, iar meciul va fi transmis în direct de Pro Arena și Voyo.to, de la ora 17.30.

Meci tare azi în Liga Florilor! Măgura Cisnădie i-a pus gând rău Rapidului, echipă care a remizat cu Metz în Liga Campionilor! „Nu ne este frică”. Cum reacționează Carlos Viver | EXCLUSIV

Alexandru Weber, antrenorul echipe gazdă este optimist, înaintea partidei de miercuri după-amiază.

„Va fi un meci interesant, nu ne este frică de ele. Din punctul meu de vedere oricare din primele 8 echipe din Liga Florilor pot bate pe oricine.

Noi avem patru jucătoare străine, ele doar 10. Eu am încredere în jucătoarele mele care pot face un meci mare.

Am făcut vizionarea la partida lor de Liga Campionilor cu Metz, un rezultat foarte bun. Chiar le-am zis fetelor mele să învețe din acest meci, cum au reușit să întoarcă soarta acestei partide. Niciun meci nu este pierdut când adversarele conduc cu 6 goluri”, a declarat Alexandru Weber pentru Prosport.

Lider în clasament, după 4 runde, este Gloria Buzău, 12 punte. Pe locurile secunde CSM București și Vâlcea, ambele cu câte 10 puncte. Rapid este pe 6, cu 7 puncte.

„Ne așteptăm să câștigăm cele trei puncte, însă nu va fi usor, știm cum joacă Cisnădie, mai ales pe teren propriu. Cisnădie are jucătoare de calitate, va trebui să ne luăm măsuri la Gjeorgjiveska și la jocul cu pivoții. Cred că va fi un meci foarte dificil”, a spus Carlos Viver, tehnicianul spaniol, pentru Prosport.

Care au fost ultimle 5 meciuri directe între Cisnădie și Rapid?

  • 22 mai 2022: Măgura Cisnădie – Rapid 23-22
  • 12 martie 2022: Măgura Cisnădie – Rapid 26-32
  • 29 septembrie 2021: Rapid – Măgura Cisnădie 29-24
  • 7 mai 2021: Rapid – Măgura Cisnădie 22-28
  • 12 noiembrie 2020: Măgura Cisnădie – Rapid 19-19

În primele partide din grupa B a Ligii Campionilor, Rapid Bucureşti a învins în delasare Lokomotiva Zagreb, cu 31-27, apoi a remizat cu Mtez, acasă, scor 32-32.

Rapid Bucureşti va disputa următorul meci în deplasare, cu Kastamonu, în 25 septembrie. Trofeul este deţinut de formaţia norvegiană Vipers Kristiansand.

Cum arată programul meciurilor din această săptămână?

Miercuri, 21 septembrie:

  • 17:00 Minaur Baia Mare – Dunărea Brăila
  • 17:30 Măgura Cisnădie – Rapid (live Pro Arena și voyo.ro)

Joi, 22 septembrie:

  • 17:30 Vâlcea – CSM București (live Pro Arena și voyo.ro)
  • 19:45 GOG – Dinamo (Digi Sport 2, Prima Sport 1, Orange Sport 1)

Sâmbătă, 24 septembrie:

  • 17:00 FTC – Brest (live Digi 2, Prima 3, Orange 1)
  • 19:00 Gyor – Metz (live Digi 3, Prima 3, Orange 1)

Duminică, 25 septembrie:

  • 11:00 HC Zalău – Gloria Buzău
  • 11:00 Galați – Bistrița
  • 15:00 Kastamonu – Rapid (live Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1)
  • 17:00 CSM București – Bietigheim (live DigiSport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1)
Publicat: 21 09. 2022, 08:30