Mai ușor în Ligă! Dinamo a obținut doar un punct în deplasarea de la Turda, Dunărea Călărași a profitat. Rezultatele etapei a 9-a în Liga Națională și clasamentul la zi

Potaissa Turda și Dinamo București au terminat la egalitate, 27-27, în cel mai important meci ale etapei a 9-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Rezultatul le avantajează în primul rând pe CSM București și HC Dobrogea Sud Constanța, care s-au desprins în fruntea clasamentului.

După o victorie mare cu Ademar Leon în Liga Campionilor (35-30), la mijlocul acestei săptămâni, Dinamo București a întâmpinat dificultăți în deplasarea de la Turda. Campioana României a obținut un punct în ultimele secunde, după un gol marcat de Ante Kuduz. Până atunci, Potaissa a fost aproape tot timpul la conducerea jocului. Cu acest rezultat de egalitate, ambele formații au bătut pasul pe loc, având în vedere că echipele din fața lor, CSM București și HC Dobrogea Sud Constanța, au obținut câte trei puncte. Surpriza etapei a fost produsă de CSM Bacău, după victoria cu Minaur Baia Mare, scor 35-33, dar cel mai important rezultat al rundei a fost realizat de Dunărea Călărași, prin victoria cu 30-29 pe terenul echipei CSM Focșani, după ce a fost condusă la șase goluri diferență.

Rezultate etapa a 9-a

  • CSM București – CS HC Buzău 33-23
  • CSM Bacău – Minaur Baia Mare 35-33
  • U Cluj – HC Dobrogea Sud Constanța 18-29
  • CSU Suceava – Steaua 25-28
  • CSM Făgăraș – Poli Timișoara 23-23
  • Potaissa Turda – Dinamo București 27-27
  • CSM Focșani – Dunărea Călărași 29-30

Clasament: 1. CSM București – 22p (8j), 2. Constanța – 21p, 3. Călărași – 18p, 4. Dinamo – 17p (8j), 5. Potaissa – 17p, 6. Focșani – 16p, 7. Poli Timișoara – 16p, 8. Steaua – 14p, 9. Minaur – 13p, 10. CSM Bacău – 9p, 11. Buzău – 6p, 12. Făgăraș – 5p, 13. Suceava – 2p, 13. Cluj – 0p.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

Publicat: 11 11. 2018, 19:23
Actualizat: 14 11. 2018, 13:11