Mădălin Țuțu, operat astăzi la Timișoara!

Mădălin Țuțu, de la CSU Suceava, a fost operat, luni, la Clinica de Ortopedie din Timișoara, după ce a suferit o fractură de tibie și peroneu la piciorul drept, în minutul 45 al meciului tur cu UCM Reșița, din prima manșă a finalei Challenge Cup.Jucătorul sucevean s-a accidentat grav după un contact cu un adversar, cu un sfert de oră înainte de finalul partidei de la Reșița.

Nu s-a văzut că e atât de grav pe moment, dar când am ajuns lângă jucător pe teren, mi s-a făcut rău când am văzut cum e. A fost un contact cu Pârvan de la Reșița și pur și simplu i s-a rupt piciorul. Vestea bună este că doctorul Vermeșan, șeful clinicii din Timișoara, care l-a operat, ne-a spus că va putea continua cariera handbalistică. Mădălin și-ar dori să asiste la meciul retur de la Suceava, dar nu putem ști acum acest lucru, importat este să se facă bine„, a declarat antrenorul CSU Suceava, Petru Ghervan, pentru MEDIAFAX.

CSU Suceava a produs surpriza în meciul tur al finalei Challenge Cup, învingând în deplasare deținătoarea trofeului UCM Reșița, cu scorul de 27-25 (15-13). Partida retur este programată duminică, pe terenul formației moldovene, de la ora 17.00.

Sursa foto: www.usv.ro/csu

Publicat: 25 05. 2009, 14:24
Actualizat: 25 05. 2009, 14:25