Măcel
Cele două grupări le-au cerut galeriilor de la fotbal să nu vină la meci, iar la intrarea în incinta sălii controalele s-au făcut la sânge. Tribunele n-au mai fost înfierbântate, starea mutându-se pe teren. Cu presiunea pe umeri, jucătorii pregătiți de Berbece nu aveau voie să facă pași greșiți în fața rivalei de-o viață, Dinamo. HCM Constanța e la pândă și a început să le sufle în ceafă. Avizată și de lovitura primită în toamnă la Chiajna din partea alb-roșiilor, Steaua și-a făcut binele temele pentru partida de ieri. A început în forță jocul și s-a desprins în câștigătoare încă din start. Cu o apărare excelentă condusă de Buricea, un portar în zi de grație, Laufceac, dar și Rudic și Novanc (foto) explozivi pe atac, Steaua a călcat-o în picioare pe Dinamo, care a părut o formație debusolată. La final, “militarii” s-au impus categoric, cu 32-23, după ce au condus și la 12 goluri (26-14, min. 45). Steaua menține, așadar, o distanță de patru lungimi de HCM Constanța, care a câștigat, la rândul ei, la scor la Timișoara, 31-22.